Mai mulți protestatari, în frunte cu Marian Ceauşescu, au aruncat zeci de suluri de hârtie igienică la intrarea de la Vila Lac, unde are loc şedinţa Biroului Politic al PNL, luni seară, transmite news.ro.
Ei au protestat astfel faţă de intenţia liberalilor de a face guvern cu PSD. Protestatarii au aruncat cu hârtie igienică în maşinile care intrau pe poartă. Aceiași protestatari s-au aflat, pe parcursul zilei, şi la sediul PNL din Modrogan.
Amintim că liderii PNL se întâlnesc luni seară, la ora 19.00, la Vila Lac, în ședința Biroului Politic Naţional, pentru a decide cu cine vor merge mai departe în formarea unei coaliții de guvernare, după negocierilor cu USR şi PSD. La această sedință și-a anunțat prezența fostul președinte al liberalilor, Ludovic Orban.
Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat (PSD) a decis începerea negocierilor cu Partidul Național Liberal (PNL), Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) şi minorităţi pentru alcătuirea unui Guvern, a anunţat, luni, prim-vicepreşedintele social-democrat Sorin Grindeanu, care a detaliat o parte dintre măsurile pe care PSD le va propune în discuțiile cu potențialii parteneri de guvernare. Sorin Grindeanu a precizat nu a fost nicio discuţie în şedinţa conducerii PSD despre eventualele funcţii politice care să le revină social-democraților.