VIDEO | Trei tinere între 17 și 27 de ani din București sunt acuzate de FURT calificat. Cele trei foloseau metoda ”îmbrățișării” și sustrăgeau bani și bunuri din buzunarele oamenilor
This browser does not support the video element.
Trei tinere din București, cu vârste cuprinse între 17 și 27 de ani, sunt acuzate de furt calificat după ce ar fi comis mai multe furturi din buzunarele oamenilor. Faptele au fost înregistrate pe camerele de supraveghere. Polițiștii solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea tuturor persoanelor care au căzut victime celor trei escroace.
Pe imagini se vede cum o tânără abordează pe rând o fată și doi bărbați cărora le solicită ”ajutor”, apoi aplică metoda ”îmbrățișării” și îi deposedează de bunuri.
”La data de 1 ianuarie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Poliție pentru Centrul Vechi au fost sesizați de către o persoană cu privire la faptul că, în jurul orei 06.00, în timp ce se afla în incinta unui club din Sectorul 3, i-ar fi fost sustrasă o geacă în care avea bunuri personale și 3.000 de lei.
În urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta ar fi fost comisă de către trei femei, cu vârste cuprinse între 17 și 27 de ani.
De asemenea, probatoriul administrat a relevat faptul că bănuitele ar mai fi comis și alte infracțiuni”, potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei.
Astfel, Poliţia Capitalei solicită sprijinul cetățenilor pentru identificarea persoanelor care au fost victimele unor infracțiuni de furt calificat, fapte ce ar fi fost săvârșite de către femeile prezentate în imaginile video.
Ulterior, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, bănuitele fiind depistate și conduse la audieri.
”La data de 27 ianuarie 2023, în baza probatoriului administrat în cauză femeia de 27 de ani a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, față de aceasta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, celelalte două femei fiind cercetate în stare de libertate”, mai transmit polițiștii.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Poliție pentru Centrul Vechi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
Poliția Capitalei solicită sprijinul cetățenilor și adresează rugămintea ca persoanele asupra cărora femeile prezentate în imaginile video ar fi săvârșit infracțiuni să anunţe Serviciul de Poliție pentru Centrul Vechi – Regina Elisabeta nr. 7-9, Sector 3 sau cea mai apropiată unitate de poliţie.