VIDEO | Un polițist a lovit mortal o femeie pe o trecere de pietoni în Popești -Leordeni. Filmul evenimetelor

Publicat: 19 08. 2022, 23:12

This browser does not support the video element.

Un poliţist aflat în timpul liber a lovit mortal o femeie pe o trecere de pietoni din Popești -Leordeni, județul Ilfov. Victima a fost resuscitată după ce s-a lovit cu capul de o piatră, dar fără succes. Femeia a murit la spital câteva ore mai târziu.

Accidentul a avut loc joi, la prânz, într-o intersecţie periculoasă din Popeşti-Leordeni. Nenorocirea a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

Victima traversa, regulamentar, pe trecerea de pietoni, când a fost lovită în plin de mașina polițistului. Deși, de pe ambele sensuri de mers, maşinile au oprit ca să îi acorde prioritate femeii, poliţistul a fost singurul care și-a continuat drumul, lovind-o pe femeie.

Iniţial, agentul pare că încetineşte şi că are de gând să oprească, ca apoi să accelereze brusc şi să o lovească pe femeia de 73 de ani. În cădere, victima s-a lovit puternic cu capul de o piatră.

A murit la doar câțiva metri de casă

”Ce-am găsit pe ciment acolo. Tot ce i-am dat eu, bagajele rupte, împrăştiate pe jos, pline şi geanta plină de sânge. Aparatul auditiv spart”, povesteşte înmărmurită sora femeii.

Lia a murit la câţiva paşi de casa ei. Imediat, după accident, poliţistul a coborât din maşină şi i-a acordat primul ajutor. În zadar. A fost resuscitată de salvatori la locul accidentului, iar la spital a murit. Sora se învinovăţeşte că n-a însoţit-o.

S-a grăbit să plece acasă că trebuia să mai facă nişte drumuri la medici. I-am pus şi eu ceva în sacoşă, ca sora, şi mă duceam întotdeauna să o conduc până în staţie şi stăteam cu ea până vine maşina, e nu m-am dus acum, m-a găsit făcând treabă, spălam hota”, mai spune Maria Timofte, sora victimei.

Poliţistul care a lovit-o mortal este agent la departamentul de accidente uşoare din cadrul Brigăzii Rutiere. Bărbatul locuieşte în Popeşti-Leordeni şi era în timpul liber. Colegii lui l-au testat cu etilotestul: nu era băut.

Ce e mai rău este că potrivit observatornews.ro, la intersecţia dintre Şoseaua Olteniţei cu Drumul Fermei trecerea este marcată atât la nivelul şoselei cât şi prin indicatoare rutiere, cu toate acestea aici se produc numeroase accidente rutiere.

Un alt accident cutremurător a avut loc la câţiva metri de locul unde a fost lovită femeia de 73 de ani. O tânără de 31 de ani a traversat la mai puţin de un metru de cabina betonierei, iar şoferul nu a văzut-o şi nici nu a verificat oglinda pietonală. Femeia a pierit sub roţile mastodontului. City managerul din Popeşti promitea la momentul respectiv că intersecţia este în curs de avizare a unui sens giratoriu.