VIDEO | Un şofer a fost la un pas de moarte după ce maşina sa Tesla a luat foc din senin
Un şofer canadian a trebuit să spargă geamul maşinii pentru a-şi salva viaţa după ce autoturismul Tesla pe care îl conducea a luat foc, iar geamurile şi uşile s-au blocat.
Potrivit autorităților din Vancouver, incidentul a avut loc pe 23 mai. Oficialitățile au anunţat compania Tesla pentru a face o investigaţie în comun cu scopul determinării cauzei izbucnirii focului.
Tesla, contactată pentru informații
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului din SUA a declarat joi pentru Reuters că „este la curent cu incidentul şi a contactat producătorul pentru informaţii”.
Într-o filmare postată pe site-ul Electrek se poate observa cum, timp de câteva minute, din vehicul iese fum, iar apoi izbucneşte focul în interior. Potrivit site-ului, şoferul a declarat că pentru a ieşi „a trebuit să spargă geamul”, adăugând: „Am dat cu piciorul în geam pentru că tot sistemul s-a oprit. Uşa nu s-a deschis. Geamurile nu s-au coborât.”
După cinci minute de când a început să iasă fum, pompierii au ajuns la faţa locului şi au reuşit să stingă incendiul. Potrivit şoferului, acesta cumpărase maşina în urmă cu opt luni.
Gigantul american din zona automobilelor a mai fost subiectul unor investigaţii anterioare privind accidentele în care sunt implicate vehiculele produse de aceasta. Anul trecut, guvernul SUA a lansat o investigaţie asupra sistemului de asistenţă pentru şofer al Tesla, cunoscut sub numele de Autopilot, după o serie de coliziuni cu autoturisme ale serviciilor de urgenţă care se aflau parcate.
Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) a declarat că a identificat 11 accidente din 2018, în care maşinile Tesla au lovit autoturisme ale serviciilor de urgenţă aflate la locul unor incidente, toate în timp ce Tesla-urile erau „angajate fie în pilot automat, fie în controlul de croazieră responsabil de trafic”.