Vietnamul afectat de cele mai grave inundații din ultimele decenii
Â
Un taifun urmat de inundații și alunecări de teren a provocat moartea sau rănirea a cel puțin 50 de persoane, în Vietnam, a întrerupt alimentarea cu electricitate și a distrus drumurile, în unele dintre cele mai grave inundații din ultimele decenii, au declarat duminică autoritățile, citate de Reuters.
Comitetul guvernamental de prevenire a furtunilor a anunțat că cel puțin 37 persoane au fost ucise și alte 15 sunt date dispărute după trecerea taifunului Lekima, care a provocat pagube majore în unele provincii vietnameze.
Provinciile Thanh Hoa și Nghe An, din nordul și centrul țării, sunt cel mai afectate de ploile torențiale și rafalele puternice de vânt, care au distrus acoperișurile și au inundat sate întregi.
"Sunt cele mai grave inundații din 1945", a declarat un oficial al Partidului Comunist.
Sate întregi sunt inundate de apele mâloase, iar mulți locuitori s-au urcat pe acoperișuri, luând cu ei câteva bunuri.
Elicopterele au început aprovizionarea de urgență cu hrană uscată, în satele izolate, iar echipele de intervenție au încercat să evacueze populația.
Vietnamul, țară subdezvoltată cu 85 de milioane de locuitori, face față la circa zece furtuni puternice pe an, care provoacă pagube de milioane de dolari și ucid sute de persoane.
Lekima a fost cel de-al cincilea taifun din 2007, însă alunecările de teren și inundațiile care i-au urmat au fost și mai devastatoare. Ele au distrus circa 100.000 de case, în special în provinciile din centru, și 15.000 de hectare de culturi de orez.