Vineri este ultima zi de școală pentru absolvenții clasei a VIII-a

Publicat: 08 06. 2018, 14:23
Actualizat: 26 03. 2019, 00:55

Luni, 11 iunie, elevii care au terminat clasa a VIII-a vor suține prima probă a Evaluării Naționale, cea la limba și litaratura română, urmând ca pe 13 iunie să dea și examenul la matematică. Rezultatele finale vor fi afișate pe 23 iunie.

Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației, pentru elevii care au terminat gimnaziul, Evaluarea Națională începe luni, 11 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română.

Pe 13 iunie, absolvenții clasei a VIII-a vor da examenul la matematică, urmând ca pe 14 iunie, elevii care aparțin minorităților să susțină proba scrisă la limba maternă.

Examenul este programat să înceapă la ora 09.00 și durează două ore, iar elevii trebuie sa fie în sali cu o jumătate de oră mai devreme.

De asemenea, în săli, candidații nu vor avea acces cu telefoanele mobile, manuale, fișe sau alte materiale care ar putea reprezenta surse de inspirație. Vor putea intra doar cu buletinul sau certificatul de naștere.

Pe durata examenului, sălile de clasă vor fi supravegheate video și audio.

Primele rezultate vor fi afișate pe 23 iunie, iar în aceeași zi, întrele orele 14.00 – 19.00, se vor putea depune contestațiile. După soluționarea contestațiilor, notele finale vor fi făcute publice pe data de 23 iunie.

În funcție de notele de la Evaluarea Națională, va fi stabilită media de admitere la liceu. Astfel, media examenului va avea o pondere de 75%, iar media claselor V-VIII va conta în proporție de 25% în vederea stabilirii notei finale de admiterea la liceu.

Anul trecut, aproximativ 77% dintre candidați (108.294) au obținut medii peste 5, în timp ce 23% (32.418) au obținut medii de 2, 3 sau 4. În urmă testelor la Limba și literatura româna/ Limba Maternă și la Matematică, 497 de elevi care au promovat clasa a VIII-a au obținut media 10.

La Evaluare Națională din 2017 s-au înscris 144.929 de elevi, dintre care au fost prezenți 140.712 candidați.

Pentru sesizarea oricărei nereguli, Ministerul Educației pune la dispoziție Tel Verde: 0800 801 100, la care se poate suna în perioada 11-15 iunie, între orele 08.00-16.00, de luni până joi, iar vineri, în intervalul 08.00 – 14.00.

Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației, elevii care au terminat gimnaziul vor încheia, vineri, 8 iunie, anul școlar 2017-2018, urmând ca luni să susțină prima probă a Evaluării Naționale, cea la limba și literatura Română.

Pe 13 iunie, absolvenții clasei a VIII-a vor da examenul la matematică. Primele rezultate vor fi afișate pe 19 iunie, iar în urma soluționării contestațiilor, notele finale vor fi făcute publice pe 23 iunie.

Pentru toți celilalți elevi, ultimele cursuri se vor ține vineri, 16 iunie, urmând ca vacanța de vară să se încheie pe 10 septembrie când începe anul școlar 2018-2019.