Vinietă pentru București: Care va fi zona din Capitală unde mașinile sub Euro 3 nu vor avea acces și cum va putea fi cumpărată
„Cercul vinietei C este limitat prin Planul de Calitate a aerului începând din PiațaVictoriei – Iancu de Hunedoara – șos. Ștefan cel Mare – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Șincai – str. Lânăriei – Calea Șerban Vodă – bd. Mărășești – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertății – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B.P. Hașdeu – str. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzești și P-ța Victoriei, inclusiv limitele acestuia. În acest interval, zilnic în intervalul 7 – 22 va fi interzis accesul fără achiziționarea acestei viniete de către cei care au intenția să tranziteze orașul și nu sunt înmatriculați în București, cât și de cei care sunt în Municipiul București și Ifov”, a anunțat, miercuri, Mihai Teodorescu, directorul Direcției Transporturi din cadrul PMB.
Așa cum a precizat miercuri Gabriela Firea, în zona menționată mai sus, autoturisemele care sunt sub Euro 3 nu vor avea acees în această zonă, indiferent unde sunt înmatriculate.
Monitorizarea acestui sistem se va face cu camere video, a precizat Teodorescu.
„Vinietea va fi elecronică și se va achiziționa prin intermediul unei aplicații, prin sms și de la fiecare benzinărie. Acest sistem de monitorizare în ambele zone va cupinde peste 194 de camere. Zona Centrală va avea 58 de camere în 28 de intersecții, iar zona B va avea 49 de intersecții cu 136 de camere”, a prezentat, miercuri, Mihai Teodorescu, directorul Direcției Transporturi din cadrul PMB.
„La fiecare intrare, la fiecare penetrație din Municipiul Bicurești vor fi montate camere, conectate la un sistem electronic, care va monitoriza întreg traficul din oraș, și va indentifica numere de autoturisme care vor fi transmise către Poliția Locală, într-un sistem centralizat. Amenzile pot veni acasă, la proprietar”, a explicat și Sorin Chiriță, city manager.
Gabriela Firea a anunțat, miercuri, un proiect prin care, de la 1 ianuarie 2020, mașinile care nu sunt înmatriculate în București sau Ilfov vor putea intra în Capitală doar după plata unei viniete. Mașinile sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor avea acces în centrul Capitalei.
„Astăzi vă voi prezenta un proiect pe care îl lansăm în dezbatere publică, în consultare publică, de astăzi va fi publicat și pe site-ul Primăriei Generale, dar mi s-a părut normal ca primarul general să explice ideile principale ale acestui proiect, care vizează reducerea poluării. Așa cum știți, ne aflăm pe un loc neonorant în ceea ce privește poluarea, la nivelul țărilor Uniunii Europene suntem pe locul 6, este un fapt îngrijorător”, a declarat Gabriela Firea.
Primarul a anunțat introducerea unei viniete pentru mașinile care nu sunt înmatriculate în București sau Ilfov.
„Autoturismele care nu sunt înmatriculate în București și zona metropolitană, adică județul Ilfov, la momentul pătrunderii în Capitală, vor trebui să facă dovada că și-au achiziționat o vinietă pe București, Oxigen B unde B vine de la București, care va costa pentru o zi 10 lei, pentru un an 19 milioane. Celelalte intervale vor fi prezentate de către directorii de specialitate. Mă refer la mașini înmatriculate în celelalte județe și în alte țări, inclusiv Bulgaria”, a spus Gabriela Firea.
Totodată, mașinile sub Euro 3, indiferent unde sunt înmatriculate, nu vor avea acces în centrul Capitalei.
„Cât privește aceste autoturisme neînmatriculate în București sau Ilfov, dar care au un grad mare de poluare, adică Non-Euro, Euro 1 și Euro 2, acestea nu vor avea acces în centrul Capitalei. Directorul Direcției Transporturi va prezenta perimetrul la care mă refer, zona care este cea mai poluată și care ne aduce cele mai multe neplăceri din punct de vedere al sănătății populației. În ceea ce privește autoturismele înmatriculate în București și în zona metropolitană Ilfov, acestea vor avea accesul interzis dacă sunt poluante de asemenea în zona centrală începând cu 1 ianuarie 2020, adică peste câteva luni, și mă refer la mașinile Non-Euro, Euro 1 și Euro 2, iar autoturismele Euro 3, chiar dacă sunt înmatriculate în București și Ilfov, vor trebui să plătească o vignetă, vigneta Oxygen C, acest C- de la Centru”, a completat edilul.