VIOLENȚĂ. Aplicație pentru victimele violenței în familie, lansată de Poliția Română. Poți afla dacă ești într-o relație periculoasă!
Poliția Română a lansat, împreună cu o companie de telefonie mobilă, o aplicație prin care victimele violenței domestice pot stoca dovezi împotriva partenerului violent. În același timp, însă, există și un set de chestionare care pot arăta celor interesați dacă sunt implicați într-o relație care presupune riscuri dar nu conștientizează acest lucru.
Polițiștii au anunțat că, prin intermediul aplicației „Bright sky”, persoanele abuzate pot afla, foarte ușor, ce trebuie să facă în cazul în cazul în care sunt victimele unor agresiuni. În același timp, aplicația conține și o hartă cu toate instituțiile care se ocupă de sprijinirea persoanelor care au necazuri de acest gen, instituții de stat și fundații, inclusiv centrele de cazare pentru femeile nevoite să fugă, temporar, de acasă.
În același timp, spun polițiștii, aplicația permite și stocarea de probe împotriva partenerului agresiv, prin intermediul unui jurnal virtual în care victima poate descrie când și ce i s-a întâmplat, pentru eventualitatea în care va fi nevoie să descrie și să prezinte faptele, în mod cronologic, în fața unei instanțe.
Actele de violență pot fi înregistrate și salvate de victime
Mai mult, în „Jurnalul meu”, pot fi salvate și fotografii, ori înregistrări audio și video. „Ce este foarte important, din punctul nostru de vedere, este că aceste probe, scrise sau înregistrate, nu se salvează în telefon ci direct pe o adresă de mail. Și asta, pentru că există multe situații în care partenerii agresivi obișnuiesc să verifice, cu forța, telefoanele victimelor”, au explicat polițiștii, pentru Gândul.ro.
Tot aici, spun anchetatorii, pot fi găsite chestionare realizate de psihologi, prin completarea cărora cei interesați își pot da seama dacă sunt victimele violenței în familie și nu realizează acest lucru.
„Bright sky” a fost lansată, inițial, în Marea Britanie, iar apoi în alte state europene. Aceasta a ajuns în România la finalul perioadei de izolare, în care cuplurile au fost constrânse să petreacă foarte mult timp împreună, fapt care a favorizat actele de violență între parteneri.