Ministrul Muncii, Violeta Alexandru anunță că valabilitatea indemnizaţiei pentru creşterea copilului se prelungeşte pe perioada stării de urgenţă.
„Părinţii care au acasă copii mici merită să fie liniştiţi. M-am gândit mai ales la aceia care ar putea să fie stresaţi pentru că le va înceta plata indemnizaţiei de creştere copil în perioada stării de urgenţă. În acest sens am făcut toate demersurile ca aceştia să beneficieze de o prelungire automată a plăţii, până la finalul decretului prezidenţial privind instituirea stării de urgenţă. Fără stres şi fără griji suplimentare”, scrie Violeta Alexandru pe Facebook.
Violeta Alexandru susţine este este interesată ca fiecare părinte să primească în această perioadă semnalul că este văzut de Guvern.
„Prelungirea are loc AUTOMAT, prin efectul legii. Părinţii nu trebuie să depună NICIUN DOCUMENT, nu trebuie să facă NICIUN DEMERS! Suntem aici. VA fi bine!”, adaugă ministrul.