Violeta Alexandru, ministrul Muncii, despre cumulul pensiei cu salariul la stat: Vom ține cont de cei cu pensii mici
Violeta Alexandru, ministru al Muncii, a scris, duminică seara, pe Facebook, că ea are 44 de ani și nu ar fi normal să se audă despre ea că se va pensiona anul viitor, apoi că revine pe un loc pe care ar fi putut candida un tânăr absolvent.
„Eu am 44 de ani. Cum ar fi să auziți de mine că mă pensionez anul viitor? După care imediat revin la o instituție publică ca să mă angajeze? Pe un loc pe care ar fi candidat și un tânăr absolvent, de exemplu. Salariile din sistemul public sunt astăzi deosebit de atractive, pe lângă siguranța locului de muncă. Nu este corect ceea ce se întâmplă. Să avem curajul să recunoaștem”, spune Alexandru.
Ministrul Muncii afirmă că peste tot în lume sistemul de pensii este gândit să ajute pe cei care nu mai pot lucra.
„Lucrez la un proiect de lege pentru interzicerea cumulului pensiei cu salariul din sistemul public. Celor vizați, celor apți de muncă, nu le interzice nimeni dreptul la muncă. Li se cere să opteze între salariu la stat și pensie. Sau, după pensionare, dacă sunt apți de muncă, pot completa veniturile în privat. Oricum, pe legislația actuală (și sunt persoane), cei la limita vârstei de pensionare își pot prelungi puțin activitatea. În toată Europa se simte o tendință de creștere a vârstei de pensionare, atunci când oamenii doresc și pot să mai rămână în activitate. Respectul meu sincer pentru toți cei care vor să muncească. Propunerea va ține cont de situația celor cu pensii mici, chiar sub salariul minim brut. Problema trebuie pusă în mod transparent și corect. Să nu sufere cei cu venituri mici”, mai spune ministrul.
Violeta Alexandru dă asigurări că o asemenea măsură va respecta deciziile Curții Constituționale care a cerut să nu se afecteze drepturi.