Viorica Dăncilă: Apelativul „ăștia” a fost folosit de Iohannis, făcând referire la pesediști

Viorica Dăncilă: Apelativul „ăștia a fost folosit de Iohannis, făcând referire la pesediști
Publicat: 20/11/2019, 21:22

„Am văzut acest mesaj, precum și alte reacții venite în urma declarațiilor de aseară. Înțeleg perfect indignarea pe care o poate genera o asemenea exprimare, dacă aceasta mi-ar aparține. Din păcate, declarația a fost scoasă din contextul în care a fost făcută (o enumerare mai amplă de categorii socio-profesionale, membri sau simpatizanți ai unui partid sau ai altuia, cetățeni români din țară sau din diaspora – toate supuse, în timp, unei încercări de împărțire și dezbinare din partea actualului președinte, la care face adesea referire folosind astfel de termeni). Apelativul „ăștia” a fost folosit anterior de președintele Iohannis în declarațiile publice, făcând referire la -pesediști-„, a scris Viorica Dăncilă, pe Facebook.

Liderul PSD îl acuză pe Klaus Iohannis nu este interesat de românii din diaspora.

„Din păcate, pesediști sau liberali, românii din diaspora nu au fost o preocupare sau o audiență de interes pentru actualul președinte, cărora nu le-a dedicat nicio vizită în afara granițelor, nicio acțiune concretă și niciun proiect.
Acesta este aspectul pe care l-am sancționat în declarația de aseară, lipsa de respect (exprimată inclusiv prin astfel de apelative) față de anumite categorii de români, care nu beneficiază de interesul și atenția domnului Iohannis decât în campanie”, a adăugat Dăncilă.

Ea a afirmat că regretă și descurajează orice scoatere din context a declarației sale în care spune că șeful statului „nu s-a întâlnit cu ăștia”, făcând referire la românii din străinătate.

„Pe mine nu m-ați auzit vreodată folosind acest cuvânt, despre oricine aș fi vorbit. Este verificabil. Nu îl am în vocabular și Nu mă reprezintă, indiferent de context sau de adresant. Respect românii plecați în afara granițelor și acest lucru s-a văzut prin proiectele derulate de Guvernul pe care l-am condus, dar și de măsurile luate pentru facilitarea votului de anul acesta. Regret (și descurajez în egală măsură) orice scoatere din context a acestei declarații, care nu face altceva decât să distorsioneze realitatea. Am speranța că lămuririle și înregistrarea de mai sus sunt edificatoare. Asigur toți românii (din interiorul și din afara granițelor) de respectul, aprecierea și interesul meu de a le fi alături și a munci pentru toți, pentru un trai mai bun al fiecăruia, aici, la noi acasă”, a conchis Dăncilă.

Comunitatea Diaspora Ro a înregistrat, miercuri, domeniul paginii de internet denumită „astia.ro”, în contextul declarației prezidențiabilului PSD Viorica Dăncilă de marți seară, în care a folosit cuvântul „ăștia” pentru a se referi la românii din străinătate.

Potrivit Registrului de Domenii din România RoTLD, pagina de internet „astia.ro” a fost înregistrată miercuri de către o persoană fizică și are valabilitate de un an.

Accesând adresa de internet astia.ro, utilizatorul este redirecționat către site-ul diaspora.ro, care prezintă informații și știri de interes pentru comunitățile de români stabiliți în afara țării.

„În comunitatea Diaspora Ro este disponibil și Social Network, creat și gândit exclusiv pentru românii din afara granițelor țării. Aici își pot spune părerile, cere ajutor, interacționa, oferi ajutor altor români sau a beneficia de resursele noastre legale, avocaților, etc”, se arată în descrierea platformei online.

Domeniul a fost înregistrat după ce, în cadrul conferinței de presă de marți seară, candidatul PSD în al doilea tur al prezidențialelor, Viorica Dăncilă, s-a referit la românii din străinătate folosind cuvântul „ăștia”.

„Ce a făcut (Iohannis – n.r.) pentru români, ca să îi aducă acasă? (…) Nu a avut nici măcar o deplasare dedicată românilor din Diaspora. Chiar dacă s-a deplasat în State, unde avem cei mai mulți români, nu s-a întâlnit cu ăștia, nu a vorbit despre ce o să facă pentru ca ei să vină în țară”, a declarat Viorica Dăncilă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Pericolul ascuns din frizerie. Multe persoane s-au îmbolnăvit
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?