Viorica Dăncilă, întâmpinată la Hunedoara cu: „De ce nu vă dați demisia?”/ Răspunsul premierului
„Doamna Dăncilă, o întrebare vă rog, de ce nu vă dați demisia? Aprobați legi și numai rău faceți”, i-a spus femeia premierului.
Viorica Dăncilă a răspuns: „Pentru că aceste legi sunt pentru oameni, pentru că sunt un bun român, iar un bun român ține cu România și vrea stabilitate în țară și cred că demisia unui guvern care a făcut pentru români trebuie să continue să meargă mai departe pe aceeași linie. Vreau să vă spun un lucru: sper că dumneavoastră, că sunteți femeie, să dați dovadă de solidaritate între femei. Eu vă respect opinia și sper că dacă vă uitați la tot ce a făcut acest Guvern să vă răzgândiți. Mi-a părut bine”.
În timpul aceleiași vizite, un tânăr i-a strigat primului-ministru „Rușine” și „Doamna Dăncilă, cea mai docilă!”.
Premierul face sâmbătă o vizită în județul Hunedoara, printre obiectivele vizitate numărându-se și Spitalul Municipal din Hunedoara, Castelul Corvinilor, Spitalul Județean de Urgență din Deva.