Viteza de circulație admisă pe drumuri publice, cu până la 110 km/h pentru autocamioane și autocare

Publicat: 15 02. 2012, 09:51
Actualizat: 15 02. 2012, 19:24

Viteza maximă admisă de circulație pe drumurile publice a fost majorată pentru autocamioane, autocare și alte vehiculele din categoriile C, D și D1, care se vor putea deplasa cu viteze de până la 110 km/oră, în funcție de categoria de încadrare a drumului.

Astfel, autocamioanele, autocarele și celelalte vehiculele din categoriile C, D și D1 se vor putea deplasa pe autostradă cu viteze de până la 110 km/h și cu maxim 90 km/h pe drumurile naționale, expres sau europene, a declarat, joi, la Guvern, ministrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David.

Pe celelalte drumuri, viteza maximă admisă va fi de 80 km/h.

Autovehiculele din categoriile A1, B1 și C1 vor putea rula cu viteza maximă de 90 km/h pe autostradă, cu 80 km/h pe drumurile naționale, expres sau europene și cu 70 km/h pe celelalte drumuri.

Tractoarele și scuterele se vor putea deplasa cu viteza maximă de 45 km/h. (Mediafax)

Citiți și: Conducerea sub influența băuturilor alcoolice – sancționată mai blând