Prima pagină » Știri » Vizionări de filme, în aproape 80 de școli, într-un proiect de educație cinematografică. Lista proiecțiilor

Vizionări de filme, în aproape 80 de școli, într-un proiect de educație cinematografică. Lista proiecțiilor

Vizionări de filme, în aproape 80 de școli, într-un proiect de educație cinematografică. Lista proiecțiilor

Liceenii din aproape 80 de școli bucureștene și din alte șapte localități din țară vor viziona anul acesta șase filme, în perioada februarie – iunie, primele lungmetraje fiind programate pe 24 și 25 februarie, într-un proiect de educație cinematografică.

Află mai multe știri din lumea filmului pe pagina de Facebook „I like to movie-movie”.

Primele vizionări din acest an vor avea loc pe data de 24 februarie, la Noul Cinematograf al Regizorului Român și la Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, pentru „Eu și tu/ Io e te”, cel mai recent film al regizorului Bernardo Bertolucci. Scenariul gravitează în jurul creativității și al relațiilor de comunicare, care adesea pot fi dificile, inclusiv între frați.

Institutul Cervantes găzduiește, pe data de 25 februarie, filmul „Bila/ El Bola”, o poveste despre o prietenie care are puterea de a-l transforma pe Pablo, un băiat de 12 ani cu o situație familială dificilă.

Proiectul își propune să familiarizeze publicul tânăr cu filme din patrimoniul european și național, susținând discuții și dezbateri pe baza temelor cinematografice abordate. Asociația Culturală Macondo organizează proiecțiile Cinema-Edu încă din 2010, reușind să dezvolte primul proiect de educație cinematografică din România în această manieră.

Liceenii Cinema-Edu de astăzi reprezintă viitorul public de filme europene și independente, cu un vocabular format pentru înțelegerea acestor producții, ce provoacă spiritul critic și creativ.

În perioada 2008 – 2012, procentul de spectatori pentru producțiile europene și românești a fost în scădere, aproape 90% dintre spectatori preferând doar filmele americane, conform unui raport al Centrului Național al Cinematografiei.

Fiecare film Cinema-Edu este însoțit de un ghid de discuție și analiză, dedicat atât elevilor, cât și profesorilor, care pot continua dezbaterile din sălile de proiecție și la școală, în orele de dirigenție. Pe parcursul acestui an, liceenii sunt invitați în spații culturale precum Institutul Cervantes, Institutul Cultural Italian, Biblioteca Națională, Cinema Elvira Poescu și Noul Cinematograf al Regizorului Român, unde vor veni invitați speciali și vor fi surprize pregătite pentru Săptămâna „Să fim mai buni, să știm mai mult”, din perioada 7 – 11 aprilie.

De asemenea, celelalte localități participante în proiect, pentru perioada februarie – iunie 2014, sunt Toplița, Corabia, Caracal, Moinești, Moreni, Târgoviște și Slobozia.

Programul a fost realizat în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, Ministerul Tineretului și Sportului, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Muzeul Național al Țăranului Român, Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cervantes, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Biblioteca Națională a României și Institutul Francez.

 

Citește și