Vizita Papei în România: Program, măsuri de securitate și meniul suveranului
În mod previzibil, pentru vizita Papei au fost luate măsuri de securitate drastice. Așa cum au menționat și reprezentanții Primăriei Capitalei, pe teritoriul Bucureștiului va funcționa un plan integrat de securitate de cel mai înalt grad, considerat că fiind unul identic cu cel întâlnit la o vizită a președintelui Statelor Unite.
Accesul pentru pelerini la evenimentele publice la care va participa Papa Francisc în România se va face după trecerea prin filtrele de securitate, transmite Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019″. Pelerinilor li se recomandă să ajungă din timp la zonele de acces.
Mai mult, este interzis accesul participanților cu băuturi alcoolice, cu orice fel de animal de companie sau orice alt tip de animal, iar fiecare persoană trebuie să aibă biletul nominal, care nu este transmisibil.
Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizit„ Papa Francisc 2019″ a stabilit, în colaborare cu reprezentații Bisericilor din București, Miercurea Ciuc, Iași și Blaj, un set de recomandări utile tuturor celor care vor participa la activitățile publice prilejuite de vizita Papei Francisc. Accesul la toate evenimentele publice se va face după implementarea măsurilor de verificare în filtrele de securitate amplasate în zonă.
„Papa Francisc poate fi salutat, la sosirea în România, pe data 31 mai, în zona Bulevardului Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei. În această zonă coloana Suveranului Pontif va circula cu viteză redusă pentru ca Papa Francisc să-i salute pe cei prezenți. Pe celelalte porțiuni ale traseului coloana Suveranului Pontif se va deplasa conform protocolului de securitate impus de eveniment și de aceea, pe aceste tronsoane de deplasare scad șansele de a-l vedea pe Papa Francisc. Pe traseul de deplasare al coloanei oficiale este interzisă folosirea dronelor”, se arată într-un comunicat al Comitetului Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019″.
Potrivit sursei citate, participanților li se recomandă să coopereze cu voluntarii și cu personalul de securitate din zonele de acces.
Meniul Suveranului Pontif
Papa Francisc va opta pentru un meniu mediteranean – italienesc pe durata vizitei sale în România și „nu va avea timp să savureze mâncarea românească”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul Bisericii Catolice din România.
Suveranul Pontif va avea un meniu simplu, dar foarte bogat în legume. Potrivit presei din Italia, Papa Francisc preferă să consume legume și verdețuri de sezon cu ulei de măsline. În general, la primul fel, Papa alternează orezul (risotto) cu paste „în alb”, iar la felul doi preferă carne albă sau pește proaspăt, scria recent repubblica.it. La desert, Suveranul preferă fructele de sezon.
Potrivit reprezentanților Bisericii Catolice din România, pe parcursul celor două nopți petrecute în România, Papa Francisc va fi cazat la Nunțiatura Apostolică din București, acolo unde, în urmă cu 20 de ani, a fost cazat și Papa Ioan Paul al II-lea.
Redăm programul vizitei Papei Francisc în România:
Vineri, 31 mai – Roma-București
08:10 Plecarea cu avionul de la aeroportul din Roma/Fiumicino către București
11:30 Sosirea la Aeroportul Internațional Henri Coanda-Otopeni la București
Primirea oficială la Aeroport:
12:05 Ceremonia de bun venit la intrarea complexului Palatului Prezidențial Cotroceni
12:20 Vizită de curtoazie la președintele României în Palatul Prezidențial Cotroceni
12:50 Întâlnire cu primul ministru în Palatul Prezidențial Cotroceni
13:00 Întâlnire cu autoritățile, cu societatea civilă și cu corpul diplomatic în Sala Unirii din Palatul Cotroceni. Discursul Sfântului Părinte
15:45 Întâlnire privată cu patriarhul în Palatul Patriarhal
16:15 Întâlnire cu Sinodul permanent al Bisericii Ortodoxe Române în Palatul Patriarhal. Discursul Sfântului Părinte
17:00 Rugăciunea Tatăl nostru în noua Catedrală ortodoxă. Salutul Sfântului Părinte
Catedrala catolică. Piața Revoluției:
18:10 Șfânta liturghie în Catedrala Catolică Sfântul Iosif. Predica Sfântului Părinte
Sâmbătă, 1 iunie: 9:30 – Transfer de la București cu avionul, spre Bacău, apoi Papa Francisc va merge cu elicopterul la Miercurea-Ciuc, în arhidieceza romano-catolică de Alba-Iulia.
Succesiv, papa merge cu automobilul la sanctuarul Fecioarei Maria de la Șumuleu-Ciuc, unde celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenți și ține omilia celebrării euharistice.
17:00 – Transport cu elicopterul pe aeroportul din Iași
17:30 – Vizită la Catedrala Romano-Catolică, după care merge în fața Palatului Culturii pentru o întâlnire mariană cu tinerii și familiile, cărora le adresează cel de-al șaselea discurs al vizitei. În cursul serii, papa se întoarce cu avionul la București.
Duminică, 2 iunie: 9:00 – Transfer cu avionul de la București la Sibiu, de unde merge cu elicopterul la Blaj, sediul istoric al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Aici, pontiful celebrează Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri, ritul sacru desfășurându-se pe Câmpia Libertății de la Blaj.
După prânzul cu suita papală, Sfântul Părinte are o întâlnire cu comunitatea rom din Blaj.
17:00 – Papa sosește cu elicopterul la aeroportul din Sibiu pentru ceremonia de rămas bun.
17:30 – Papa Francisc pleacă din România cu avionul, urmând să ajungă pe aeroportul Roma – Ciampino în jurul orei locale 18.30.
După nelipsita vizită la icoana Maicii Domnului „Salus Populi Romani” din bazilica Santa Maria Maggiore, papa se întoarce la reședința sa din Casa „Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului.