Vizita-surpriză pe care a primit-o patronul care și-a făcut angajații „animale”. Cine a fost primul care a sărit să-l ajute
În înregistrarea video, apărută în mediul online, patronul unei firme de confecții poate fi auzit în timp ce își jignește angajații, pe motiv că aceștia au venit să își ceară drepturile salariale.
„Astăzi vă luați banii, dar întârziem. Aveți două opțiuni: ori la 16.10 plecați acasă fără salarii, ori așteptați până la 18. (…) Vă purtați ca animalele. Sunteți dezgustători. (…) Țăranilor (…) Ieșiți (…) Îi știu pe cei cu gura mare și foarte curând o să scap de ei.(…) Idioților”, se aude pe înregistrare.
La o zi după, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova s-a autosesizat, iar miercuri o echipă a mers în control la fabrică.
„Este o echipă acolo. S-a format o celulă și s-a luat decizia să facem verifcări. Vrea să vedem dacă acest incident este legat de legislația noastră sau nu pentru a putea fi luate măsuri”, a declarat, pentru Mediafax, directorul adjunct al ITM Prahova, Constantin Stoica.
Și polițiștii s-au autosesizat în acest caz și a fost începută o anchetă.
În plus, Poliția Prahova a precizat că se fac cercetări și pentru „promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni contra păcii și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârșită prin orice mijloace, în public”, după ce pe contul de Facebook al presupusului patron au apărut însemne care fac trimitere către fascism.
La rândul său, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a întrebat pe Facebook dacă cineva știe în ce fabrică din România a fost făcută filmarea.
În schimb, șeful de secție al fabricii, Maria Tot, a declarat, pentru Mediafax, că bărbatul nu a folosit un limbaj „chiar așa” și că angajații nu au fost jigniți.
„Mie nu mi s-a părut un limbaj chiar așa. Nu e o rușine să fii țăran. Pentru mine e o mîndrie să fii țăran. Angajații nu au fost jigniți, atâta timp cât mie mi se spune că sunt țăran, eu sunt mândră. Care a fost înjurătura?”, a declarat Tot.
Potrivit acesteia, salariile întârziau de o oră.
„S-a întâmplat într-o zi de salariu, în iunie. S-a întâmplat pentru că s-a întârziat salariul cu o oră, o oră și jumătate. S-a făcut ședință și am întrebat oamenii, frumos: așteptăm să luăm salariile cu o oră și jumătate întârziere sau îi luăm mâine? Asta s-a întâmplat și din cauza schimbului valutar, cum se procedează la bănci. Probabil că nu s-a filmat tot! Atitudinea agresivă a fost a angajaților, nu a tututor, au scos niște sunete foarte urâte, necivilizate, nu pot să le reproduc, comentarii pe lângă”, a mai spus Maria Tot, precizând că șeful său ar fi plecat din țară.
Pe de altă parte, foști angajați ai firmei respective au declarat, pentru Mediafax, că bărbatul le vorbește urât lucrătorilor și că îi jignește.
„Vorbea foarte urât. Ăsta e stilul lui. Eu am scăpat că am plecat de acolo. Nu lovește, dar jignește. Soțul unei secretare a venit și l-a lovit că nu a mai suportat să-i vorbească așa soției”, a declarat o fostă angajată.
Fabrica are aproximativ 300 de angajați.