Prima pagină » Știri » Vlad Cosma: Magistrații vor fi mai atenți la dosarele de la DNA Ploiești pentru că-s pline de probe false

Vlad Cosma: Magistrații vor fi mai atenți la dosarele de la DNA Ploiești pentru că-s pline de probe false

Vlad Cosma: Magistrații vor fi mai atenți la dosarele de la DNA Ploiești pentru că-s pline de probe false
Mai multe pe gandul.info

„Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție vor fi mult mai atenți la dosarele de la DNA Ploiești pentru că sunt pline de astfel de probe false, probabil că de multe nu mi-am dat seama nici eu până acum. Eu voi depune în continuare la Parchet înregistrări și probe. Procurorii DNA Ploiești m-au șantajat pentru denunțuri. În unitatea de elită de la Ploiești s-au falsificat foarte multe probe. Eu la Parchet am enumerat, dacă nu mă înșel, șapte dosare penale în care eu am putut proba astfel de lucruri. Procurorii își fixau niște ținte, oameni politici importanți, și atunci inventau denunțuri, chemau martori acoperiți, măsluiau testul poligraf și tot felul de astfel de lucruri”, a declarat Vlad Cosma, la România Tv.

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, luni, rejudecarea de către secția penală a ÎCCJ a dosarului în care fostul deputat Vlad Cosma și fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, sunt acuzați de trafic de influență, respectiv luare de mită și abuz în serviciu.

Decizia instanței supreme a fost luată cu majoritate de voturi, completul de judecată fiind format din președintele Iulian Dragomir, Ștefan Pistol, Ioana Bogdan, Leontina Șerban și Geanina Arghir.

Opinia separată, potrivit minutei instanței supreme, îi este de asemenea favorabilă lui Vlad Cosma în sensul că respectivul judecător a decis admiterea apelului fostului deputat de reducere a pedepsei, sub incidența articolului 19 din OUG nr. 43/2002, pentru denunțarea și facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni.

La ultimul termen în acest dosar, DNA a cerut pentru Vlad Cosma condamnarea la 4 ani și 8 luni de închisoare, în vreme ce pentru tatăl acestuia, Mircea Cosma, procurorii au cerut menținerea primei pedepsei de 8 ani. Tot la ultimul termen al procesului, Vlad Cosma le-a spus magistraților că își menține nevinovăția. Și tatăl său, fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a spus cu ochii în lacrimi că este nevinovat.

Vlad și Mircea Cosma au fost trimiși în judecată de către DNA în aprilie 2014, alături de alte două persoane. Vlad Cosma este acuzat de DNA de trafic de influență, Răzvan Alexe este cercetat pentru trafic de influență și dare de mită, iar Mircea Cosma și Daniel Alixandrescu sunt judecați pentru luare de mită și abuz în serviciu.

„În perioada 2012 – 2013, inculpații Alexe Răzvan și Cosma Vlad Alexandru au pretins și primit de la trei reprezentanți ai unor societăți comerciale, denunțători în cauză, suma totală de 4.410.149,97 lei, disimulată în contravaloarea unor lucrări subcontractate fictiv de aceste societăți către două firme controlate în fapt de inculpatul Alexe Răzvan. Sumele de bani au fost pretinse și primite de cei doi în schimbul intervenției la persoane cu putere de decizie din cadrul Consiliului Județean Prahova și anume la inculpații Cosma Mircea, președintele autorității publice județene și Alixandrescu Daniel Adrian, director executiv al Direcției Patrimoniu (având în subordine Serviciul Achiziții Publice și Contracte, precum și Serviciul Urmărire Lucrări Publice), astfel încât cele trei societăți să obțină de la Consiliul Județean Prahova trei lucrări de modernizare/întreținere a drumurilor, dar și pentru a deconta cu prioritate lucrări deja efectuate”, anunțau procurorii.

Cele trei lucrări se refereau la obiectivele următoare: „Modernizare DJ 101 I Buda Nedelea, județul Prahova”, „Lucrări și servicii privind întreținerea curentă a drumurilor publice – plombe” și „Întreținerea curentă a drumurilor județene pe timp de iarnă 2012 – 2013”.

Citește și