Prima pagină » Știri » Vlada Ciobanu, blogger la Chișinău: „La fiecare alegeri, noi trăim sfârșitul lumii – acum ori niciodată”. Un sfat pentru zilele de după vot

Vlada Ciobanu, blogger la Chișinău: „La fiecare alegeri, noi trăim sfârșitul lumii – acum ori niciodată”. Un sfat pentru zilele de după vot

Vlada Ciobanu, blogger la Chișinău: „La fiecare alegeri, noi trăim sfârșitul lumii - acum ori niciodată
Alegeri parlamentare au loc în Republica Moldova pe 30 noiembrie

Într-o scrisoare adresată basarabenilor, Vlada Ciobanu vorbește despre cum, după euforia alegerilor, cetățenii intră într-o „stare amorfă”. „La 30 noiembrie nu este sfârșitul lumii. Eu știu asta. Voi știți asta. Mai important este ceea ce se întâmplă după”.

CITIȚI SCRISOAREA VLADEI CIOBANU, „CUM MI-AM PETRECUT SFÂRȘITUL LUMII”

„La fiecare alegeri, noi trăim sfârșitul lumii – acum ori niciodată. Am trecut prin sfârșitul lumii în 1996 la alegerea președintelui, în 2001 la alegerile parlamentare, în 2005 și tot așa. Înainte de orice alegeri intrăm în euforii și isterii. Apoi urmează patru ani de liniște și stare amorfă.

La 30 noiembrie nu este sfârșitul lumii. Eu știu asta. Voi știți asta. Mai important este ceea ce se întâmplă după. Îndemnul meu este ca după 30 noiembrie, să ne învățăm a cere socoteală politicienilor anul-împrejur, nu doar 10 zile înainte de ziua alegerilor.

Să avem o mass-media responsabilă și jurnaliști care au demnitate, care nu acceptă abordări tendențioase și înțeleg ce înseamnă interes public. Să avem o societate civilă care comunică cu proprii cetățeni, el află necesitățile și încearcă împreună să le rezolve. Nu societatea civilă de până acum care trăiește confortabil din granturi europene.   

Să avem cetățeni care nu așteaptă statul să le facă tot, dar care se mobilizează și pot să își ceară respectarea drepturilor sau să își rezolve singuri problemele locale, prin efort comunitar.

Cetățenilor le este indiferent în ce Uniuni ajung atâta timp cât au salarii bune, oportunități egale și asigurarea respectării regulilor. Iar această stare este un efort comun. Chiar dacă votăm împotriva cuiva, chiar dacă nu suntem entuziasmați de alegerea noastră, noi votăm pentru niște valori spre care mergem fie cu curaj, fie din inerție. Însă oricum avem o singură direcție. După 30 noiembrie, lucrul abia începe. Iar responsabilitatea este a tuturor, nu doar a unor politicieni”.

 

Autor

Citește și