Vladimir Putin invită străinii să se vaccineze contra cost cu serul rusesc anti-COVID: „Cererea e mare”
În discursul pe care l-a susținut în cadrul Forumului Economic de la Sankt Petersburg, președintele rus, Vladimir Putin, i-a invitat vineri pe cetățenii străini să se vaccineze în Rusia, însă, contra cost, și a cerut Guvernului să pună la punct detaliile până la sfârșitul acestei luni, scrie CNBC.
„Putem oferi cetățenilor străini șansa să vină în Rusia și să se vaccineze, având în vedere eficiența vaccinurilor noastre, există o cerere mare”, a declarat Putin, precizând că industria farmaceutică rusă este dispusă să continue să stimuleze producția de vaccinuri.
Liderul autoritar a solicitat apoi Guvernului de la Moscova să analizeze toate condițiile vaccinării contra cost a străinilor până la sfârșitul lunii iunie.
Putin spune că statele resping vaccinurile anti-COVID din motive „politice”
„Desigur, în conformitate cu măsurile de siguranță și cerințele sanitare să fie organizate condițiile pentru ca și cetățenii străini să aibă șansa de a obține un vaccin contra cost”, a declarat Vladimir Putin, fără a specifica despre ce sumă ar putea fi vorba.
Acesta susține că există în continuare state care resping vaccinurile anti-COVID din motive „politice”, deşi serul Sputnik V are o eficacitate de 96%.
Până acum, Rusia a aprobat patru vaccinuri anti-COVID-19, cel mai folosit este Sputnik V, dar serul nu a fost aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului.
Marele maestru Garry Kasparov, despre Vladimir Putin: „E un dictator, sper să fie judecat”
Marele Maestru Garry Kasparov, unul dintre cei mai buni șahiști din istorie, a declarat, vineri, la București, că Vladimir Putin este un dictator și că abia așteaptă să fie tras la răspundere pentru actele care au sfidat democrația.
„Nu știu ce face președintele Putin, știu de dictatorul rus. Dacă îi spui președinte, îi dai mai multă credibilitate în sistemul politic fals folosit în Rusia. Sper ca într-o zi să fie adus în fața justiției pentru cele comise, infracțiuni și altele. Sunt sigur că atunci când se va prăbuși regimul, și dictatorul se prăbușește. Nu o să-l ajute nimeni. Cei care au curajul să protesteze în Rusia merită sprijinul și respectul nostru”, a spus Garry Kasparov, într-o conferință de presă susținută la București.