Vladimir Putin își mută ARMELE NUCLEARE în Belarus: „Avem deja staționate în Belarus 10 avioane capabile să..”
Rusia a convenit cu Belarusul că va staţiona arme nucleare tactice pe teritoriul acestei ţări, a declarat preşedintele Vladimir Putin.
O astfel de măsură nu ar încălca acordurile de neproliferare nucleară, a spus Putin, notând că Statele Unite au desfăşurat arme nucleare pe teritoriul unor aliaţi europeni.
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ridicat de mult timp problema staţionării de arme nucleare tactice în Belarus, care se învecinează cu Polonia, a declarat Putin la televiziunea de stat.
Până la 1 iulie, Rusia va finaliza construcția pentru arme nucleare
„Am convenit cu Lukaşenko că vom amplasa arme nucleare tactice în Belarus fără încălcarea regimului de neproliferare”, a mai spus preşedintele rus, citat de TASS.
Rusia va finaliza până la 1 iulie construcţia unui siloz pentru arme nucleare tactice în Belarus, a adăugat liderul de la Kremlin.
„Rusia are staţionate deja în Belarus 10 avioane capabile să poarte arme nucleare tactice”, a menţionat Putin, potrivit Adevărul.