Vladimir Voronin acuză România de „agresiune permanentă” la adresa Republicii Moldova
Președintele R.Moldova, Vladimir Voronin, a acuzat joi România de "agresiune permanentă" la adresa țării sale, precizând că le va prezenta liderilor UE o listă cu toate nemulțumirile sale, în scopul depășirii disputelor dintre cele două țări, relatează Reuters.
Vladimir Voronin a declarat că Bucureștiul nu a recunoscut corespunzător statalitatea Republicii Moldova și încearcă să o submineze prin atragerea studenților, preoților și prin acordarea de pașapoarte românești cetățenilor moldoveni.
"În următoarele zile, le voi trimite un mesaj șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană în care voi explica situația dintre un stat membru UE și un vecin al Uniunii", a declarat Voronin în cursul unei conferințe de presă organizate la Bruxelles.
"Speram că problemele vor dispărea odată cu aderarea României la Uniunea Europeană", a spus liderul de la Chișinău. "Dar observăm că am făcut o mare greșeală – dimpotrivă, simțim o agresiune permanentă din partea României", a adăugat el, dezvăluind că oficialii UE cu care a discutat situația la Bruxelles și-au exprimat preocuparea.
Liderii UE se vor reuni la 14 decembrie pentru summitul de la Bruxelles.