Voiculescu a anunțat conducerea Senatului că se retrage din Parlament

Publicat: 15 02. 2012, 10:26
Actualizat: 24 07. 2012, 23:00
Liderul conservator, Dan Voiculescu, a anunțat Biroul Permanent al Senatului că se retrage din funcția de senator, pentru că nu are certitudinea că proiectele prioritare pentru PC se vor transforma în proiecte de lege.

Liderul conservator, Dan Voiculescu, a anunțat Biroul Permanent al Senatului că se retrage din funcția de senator, pentru că nu are certitudinea că proiectele prioritare pentru PC se vor transforma în proiecte de lege.

Liderul PC a anunțat Biroul Permanent al Senatului că se retrage din funcția de senator.

El mai arată, în nota trimisă conducerii Senatului, că, "în condițiile în care nu există certitudinea că proiectele legislative prioritare pentru PC se vor transforma în proiecte de lege", consideră că retragerea sa din Parlament reprezintă singurul gest prin care își poate dovedi corectitudinea față de cei care l-au votat.

Conservatorii au mai anunțat Biroul Permanent al Senatului că, în urma demisiei lui Dan Voiculescu, noul lider al grupului PC va fi Sabin Cutaș.

Președintele PC, Dan Voiculescu, a anunțat săptămâna trecută, într-o conferință de presă, că începând de joi demisionează din Senat. Voiculescu a spus că a fost la președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, și și-a făcut "decontul". El a precizat că principalul motiv al deciziei sale de a demisiona din Parlament este neadoptarea proiectelor pe care le-a susținut.