Prima pagină » Știri » Voie bună și glume între șoferii de pe Valea Prahovei: „Dacă nu mă întorceam de la Predeal, ajungeam în martie”

Voie bună și glume între șoferii de pe Valea Prahovei: „Dacă nu mă întorceam de la Predeal, ajungeam în martie”

Voie bună și glume între șoferii de pe Valea Prahovei: „Dacă nu mă întorceam de la Predeal, ajungeam în martie”

Şoferii care au vrut să tranziteze, vineri seară, Valea Prahovei au aflat de la aplicaţiile GPS folosite că un drum de 300 de kilometri putea fi parcurs în peste opt ore.

Cum era de așteptat, situația a dus la un val de ironii pe internet, unde unii dintre utilizatorii reţelelor de socializare au râs copios.

”Dacă nu mă întorceam de la Predeal, ajungeam în martie / Când aude chinezul câte ore stăm în trafic zice: wow ţara voastră e mai mare decât China!”, au fost unele dintre părerile intrnauților.

Alţii doar au recomandat rute ocolitoare sau autostrada.

Un internaut a postat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o fotografie în care aplicaţia GPS a maşinii sale îi arăta că drumul de la Sibiu la Ploieşti, pe o distanţă de puţin peste 300 de kilometri, putea fi parcurs într-un timp de peste opt ore.

Sursă Foto – Protv

Imaginea a provocat reacţiile utilizatorilor reţelelor de socializare.

O altă persoană a scris că, pentru un drum de 112 de kilometri, de la Ploieşti la Bran, în judeţul Braşov, este nevoie de opt ore.

„Erai în Dubai în opt opre și nu era nici frig”

”Dacă nu mă întorceam de la Predeal, ajungeam în martie”, a scris un şofer, în timp ce altul a ironizat şi el situația.

”Când aude chinezul câte ore stăm în trafic zice: wow ţara voastră e mai mare ca China!”, a fost părerea altuia.

„Erai în Dubai în opt ore şi nu era nici frig”, a mai spus cineva.

”Mai bine mergeai pe Valea Oltului – Piteşti – Târgovişte”, a spus altă persoană.

Drumul Naţional 1 a fost blocat, timp de mai multe ore, pe Valea Prahovei, în urma căderilor masive de zăpadă, potrivit Protv.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit