Prima pagină » Știri » Votul privind folosirea bicarbonatului de sodiu a fost amânat pentru luna iulie. Micii românești mai așteaptă

Votul privind folosirea bicarbonatului de sodiu a fost amânat pentru luna iulie. Micii românești mai așteaptă

Votul privind folosirea bicarbonatului de sodiu a fost amânat pentru luna iulie. Micii românești mai așteaptă
Rețeta micilor cu bicarbonat mai așteaptă

Comitetului Permanent pentru Lanțul Alimentar și Sănătatea Animalelor (SCFCAH) a decis, joi, să amâne proiectul de regulament al Comisiei care autorizează folosirea aditivilor necesari pastei de mici pentru luna iulie.

„Intenția a fost de a vota în cadrul SCFCAH folosirea mai multor aditivi pentru anumite produse tradiționale, printre care și micii românești”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Aikaterini Apostola, ofițer de presă al comisarului pentru sănătate, Tonio Borg.

„În cele din urmă, votul nu a mai avut loc, dar discuțiile cu statele membre vor continua și chestiunea va fi introdusă din nou pe agenda SCFCAH”, a mai spus Apostola.

Potrivit unor surse europene, mai multe state, printre care Germania și Olanda, s-au opus proiectului.

La rândul său, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a precizat că proiectul a fost supus discuției, pentru a decide dacă se poate întruni o majoritate calificată (minim 260 voturi din total 352).

„Cu toate că nici un stat membru nu a avut obiecții la solicitările României, unele din aceste state au precizat că nu pot vota în favoarea propunerii, datorită solicitărilor producătorilor naționali, solicitări care nu au putut fi incluse în prezentul proiect. În esență, este vorba de interesul acestora privind extinderea listei cu aditivi care nu sunt utilizați în produse tradiționale”, se arată în răspunsul MADR.

Din cauza acestei situații, s-a decis să nu supună votului proiectul de regulament, „evitând astfel reluarea întregului proces de la zero (opiniile favorabile cumulau 247 voturi)”, se arată în comunicatul ministerului.

Conform sursei citate, o următoare reuniune până la care ar trebui să se clarifice solicitările statelor membre este programată după ce noul Parlament European va fi ales, respectiv în luna iulie.

În opinia MADR, amânarea votului nu înseamnă că micii românești nu pot fi în comercializați pe piața internă a UE, cu folosirea aditivilor în discuție.

„Comercializarea pe piața internă UE nu ar fi practic posibilă dacă s-ar interpreta stricto-senso legislația în vigoare. Totuși, se acceptă continuarea comercializării ca și până în prezent, având în vedere că includerea aditivilor necesari pastei de mici este cuprinsă în propunerea de Regulament, că statele membre nu au respins această propunere și că procedura de adoptare continuă (nefiind întreruptă) în condițiile în care discuțiile de astăzi nu au permis încă adoptarea noului Regulament”, susține Ministerul Agriculturii, adăugând că nu este exclusă „posibilitatea ca un eventual stat membru să nu accepte pe piața sa produsul în cauză”.

De asemenea, MADR precizează că prin Acordul semnat anul trecut de Asociația Română a Cărnii cu Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății, ANSVSA și ANPC producătorii români au convenit ca până la finalizarea negocierilor producerea și comercializarea micilor să se realizeze doar în România.

Citește și