Prima pagină » Actualitate » VOX POPULI. România dezamăgită. După 10 ani în care ”nu mi-a plăcut deloc”, vin 5 ani cu ”dezamăgire totală”. ”Nici toți la un loc nu fac cât unu bun”

VOX POPULI. România dezamăgită. După 10 ani în care ”nu mi-a plăcut deloc”, vin 5 ani cu ”dezamăgire totală”. ”Nici toți la un loc nu fac cât unu bun”

În ziua primului tur al alegerilor prezidențiale, Gândul a întrebat mai mulți alegători din Capitală ce calități ar trebui să aibă viitorul președinte al României și cum îi văd pe candidați. Opiniile au fost împărțite, dar un lucru este cert: românii își doresc un lider care să fie aproape de oameni și care să asigure stabilitatea și progresul țării.

Unul dintre alegători a subliniat importanța alegerii unui președinte care să fie „muncitor, gospodar și aproape de oameni” și a adăugat că „votul este esențial” pentru viitorul României.

Să fie muncitor, foarte bun gospodar și aproape de oameni. Mă duc la vot! Atunci degeaba ne plângem mai târziu dacă nu mergem la vot și facem comentarii, nu e în regulă”.

Alți alegători au fost mai critici față de candidați. Unul dintre aceștia a spus că, în ciuda dificultății de a alege, a votat pentru un viitor mai bun, dar a adăugat că, acum, „candidații sunt foarte nepregătiți” și că votul său a fost unul „util, dar nu care să mă reprezinte cu adevărat”.

A fost greu să alegem, dar am făcut-o în speranța unui viitor mai bun, pentru un președinte care să fie implicat în viața românilor, să ia decizii potrivite și să fie bine pentru toți.

Foarte nepregătiți (n.red. – candidații) Pentru mine a fost cel mai trist vot pe care a trebuit să-l dau. A fost un vot util, nu unul care să mă reprezinte. Foarte nepregătiți pentru misiunea pe care o au față de noi. Ar trebui să aibă calitățile pe care le-au promis”.

„Nu îmi place niciunul dintre candidați”

Un alt bucureștean a subliniat că viitorul președinte trebuie să îndeplinească ceea ce a promis: „Să nu mai fie pensii speciale, să nu mai vândă nimic și să nu mai facă promisiuni care nu se țin”.

Acesta a avut o părere bună despre reușita premierului în ceea ce privește aderarea României la Schengen, considerând-o „foarte bună”. Totuși, nemulțumirile față de actuala clasă politică sunt evidente:

Sincer, sunt dezamăgită total. Nu îmi place niciunul dintre candidați, iar cei care sunt mai bine, văd că sunt deja cu probleme. Trebuie să facem o schimbare reală”.

„Nu contează că sunt de stânga sau de dreapta, suntem toți români”

Un alt bărbat consideră că politica „stângii” și „dreptei” nu mai contează, atât timp cât candidatul ales este român și are interesul țării în prim-plan.

Eu țin cu toți, domnule, toți suntem români. Nu contează dacă sunt cu stânga sau cu dreapta”.

Întrebat despre calitățile viitorului președinte, el a subliniat că liderul României trebuie să „corespundă din punct de vedere constituțional”.

„Politicienii noștri se implică mai mult pentru propriile interese decât pentru binele cetățenilor”

Un alt alegător a subliniat importanța exercitării dreptului de vot: „Mă duc să-mi exercit dreptul cetățenesc, că absenteismul nu este bun. Politicienii noștri se implică mai mult pentru propriile interese decât pentru binele cetățenilor”.

În ceea ce privește calitățile pe care le așteaptă de la viitorul președinte, acesta a subliniat imparțialitatea și independența, considerând că președintele ar trebui să nu fie susținut de un partid și să se autofinanțeze.

În primul rând, să fie imparțial, să nu aibă nicio tentă politică. Sigur, să nu fie susținut de un partid, să meargă independent. Și greșeala cea mai mare, din punctul meu de vedere, este finanțarea partidelor politice. Fiecare candidat și partid politic să se autofinanțeze, așa cum este în țările democrate, și să nu mai fie susținuți din banii publici”.

Sursa VIDEO: Mihai Pop – Gândul


CITEȘTE ȘI:

LIVE TEXT | A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

LIVE TEXT | START vot la REFERENDUMUL din București. Peste 301.000 de alegători au votat până la ora 13:20

Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și