„VREAU PREȘEDINTE” – dezbatere LIVE, în această seară, de la ora 20.00 cu editorialiștii Gândul, Clarice Dinu, Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu
URMĂRIȚI AICI LIVE ÎNCEPÂND CU ORA 20.00
Gândul a lansat, luni, campania-eveniment, „VREAU PREȘEDINTE”, și îi invită la o amplă dezbatere în care vocea lor să fie cu adevărat auzită pe toți românii care vor să participe la luarea deciziei, impunerea agendei relevante pentru cetățean și întărirea democrației. Noi te ajutăm să te exprimi, prin vot sau implicându-te. Dacă tu crezi că ai calitățile necesare să fii un lider pentru România, înscrie-te pe platforma vreaupreședinte.ro. Dacă cunoști pe cineva care se potrivește profilului de președinte, propune-l.
La câteva ore de la lansarea campaniei, Nicușor Dan și-a anunțat candidatura pe vreaupresedinte.ro. „România este un stat captiv unui sistem mafiot, care a pus mâna pe mare parte dintre resurse și care păcălește opinia publică cu teme false. Un președinte trebuie să preia vocea societății, problemele reale ale oamenilor și să le impună agendei publice și clasei politice. Principalul proiect trebuie să fie funcționalizarea statului, adică funcționalizarea instituțiilor, căci România este un stat cu o spoială de instituții”, și-a motivat el candidatura.
Nicușor Dan va fi invitat în această seară la GÂNDUL LIVE.
Campania „VREAU PREȘEDINTE” nu rămâne doar pe internet. În următoarea lună CARAVANA „VREAU PREȘEDINTE” va merge prin toată țara. Vom face o radiografie a României, vom vedea ce cred și cum vor românii să arate președintele acestei țări și îi vom invita pe cei care cred că pot sau cunosc români capabili să intre în acest experiment unic în ultimii 25 de ani.
De asemenea, vreaupresedinte.ro este locul în care puteți intra în dialog direct cu cei care vor să conducă această țară, să-i întrebați și să le transmiteți direct ce credeți depre proiectele lor.