„Vrem dublarea alocațiilor copiilor. PNL a făcut la fel anul trecut” / Anunțul lui Ciolacu
„Din discursul premierul am dedus că dorește să vină și cu asumare pe bugetul de stat. Noi ne menținem părerea că este cea mai importantă lege anuală care trebuie dezbătută în Parlament și ne menținem părerea că trebuie să vină cu ea în Parlament, a afirmat Marcel Ciolacu, joi, la Parlament.
Liderul interimar al PSD a adăugat că social-democrații vor avea amendamente la legea bugetului pe anul viitor, printre care dublarea alocațiilor copiilor. Dacă vor fi respinse amendamentele, PSD va avea un proiect de lege în acest sens.
„Oricum, dacă nu vin în Parlament, asta nu înseamnă imposibilitatea PSD de a veni cu propuneri legislative de modificare a bugetului de stat. Deja am hotărât să venim cu o lege pentru dublarea alocațiilor copiilor, deoarece acest lucru anul trecut același lucru l-a făcut și PNL și nu cred că au ceva împotriva ca PSD să vină anul acesta cu aceleași amendamente”, a conchis Ciolacu.
Parlamentul a votat, în februarie, în plen reunit, un amendament al PNL la bugetul de stat care prevede majorarea alocației copiilor, cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, de la 84 de lei la 150 de lei.
Guvernul anterior a adoptat o ordonanță de urgență care stabilește ca alocația de stat să fie de 300 lei pentru copii în vârstă de până la 2 ani sau de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap, 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani și 300 lei pentru copiii cu vârsta întreb 3 și 18 ani în cazul copilului cu handicap.