VREMEA. Avertizare COD GALBEN de ploi și vijelii, în 27 de județe din nordul, estul și centrul țării
Potrivit avertizării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, de marți după-amiază și până în prima parte a nopții de miercuri spre joi, în nordul, centrul și estul țării vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată.
În cele 27 de județe avertizate cu cod galben se vor produce averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, care izolat vor lua aspect de vijelie, precum și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25-30 de litri pe metru pătrat și izolat 50-60 de litri pe metru pătrat.
În restul teritoriului, fenomenele de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse.
Avertizarea va intra în vigoare marți, la ora 12.00 și a fost emisă pentru județele Constanța, Tulcea, Brăila, Ialomița, Călărași, Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani, Suceava, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu și jumătatea de nord a județelor Prahova, Dâmbovița, Argeș și Vâlcea.
De asemenea, până marți seară vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată în zonele montane și submontane, în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și pe spații mai restrânse în rest, potrivit unei informări transmise duminică de ANM.