VREMEA. Avertizare METEO de ploi torențiale, vijelii și grindină în toată țara
VREMEA. În toate regiunile țării, începând cu cele din sud-vest, vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină, în intervalul joi, ora 10.00 – vineri, ora 18.00, potrivit unei informări METEO emise miercuri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În intervalul menționat, gradul de instabilitate atmosferică va crește progresiv în toată țara, începând din sud-vest, și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter torențial, căderi de grindină și vijelii, se arată în informare.
Astfel de fenomene METEO vor fi mai frecvente și mai intense, în primele ore, în regiunile vestice și sud-vestice, apoi în sudul, centrul și estul teritoriului, cantitățile de apă urmând să depășească local 25 de litri pe metru pătrat, precizează ANM.
VREMEA pe 30 și 31 mai. Toate regiunile vor fi caracterizate de instabilitate atmosferică, iar pe arii extinse va ploua torențial. Temperaturile maxime vor ajunge la 29 de grade Celsius în Muntenia și Moldova, iar cele minime vor fi de 5 grade, în depresiuni, potrivit prognozei ANM.