VREMEA. Cod portocaliu de viscol în București și 14 județe, cod galben în alte zece județe. HARTA zonelor afectate
VREMEA. Bucureștiul și 14 județe din sudul și estul țării vor fi, miercuri, între orele 06.00 și 23.00, sub avertizare cod portocaliu de viscol, iar pentru alte zece județe a fost emisă o avertizare cod galben. O a doua avertizare este valabilă pentru intervalul 29 ianuarie, ora 23:00 – 30 ianuarie, ora 10:00.
VREMEA – COD GALBEN miercuri, între orele 06.00 și 23.00. În intervalul menționat, în Oltenia, nord-vestul Munteniei, sud-estul Transilvaniei și centrul Moldovei va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăși la rafală 50…55 km/h, temporar viscolind și troienind zăpada.
VREMEA – COD PORTOCALIU miercuri, între orele 06.00 și 23.00. Viscolul va fi puternic în cea mai mare parte a Munteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea, unde ninsorile vor fi abundente și viteza vântului la rafală va depăși temporar 60…70 km/h, iar în județele Buzău, Brăila, Ialomița Călărași, Vrancea, Galați, Constanța și Tulcea vor fi rafale de peste 70…80 km/h. Prin urmare, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m. În sud-estul Dobrogei, la începutul intervalului, vor fi ploi și lapovițe și se va depune polei.
Harta județelor afectate:
VREMEA. COD GALBEN și COD PORTOCALIU în intervalul 29 ianuarie, ora 23:00 – 30 ianuarie, ora 10:00
VREMEA – COD GALBEN 29 ianuarie, ora 23:00 – 30 ianuarie, ora 10:00. În intervalul menționat, a fost emisă o avertizare de cod galben pentru jumătatea vestică a Munteniei, sud-estul Transilvaniei și centrul Moldovei. Va continua să ningă, iar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăși la rafală 50 km/h, temporar viscolind sau spulberând zăpada.
Harta județelor afectate:
VREMEA – COD PORTOCALIU 29 ianuarie, ora 23:00 – 30 ianuarie, ora 10:00. Codul portocaliu este valabil pentru estul Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea, unde viteza vântului la rafală va depăși temporar 60…70km/h, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va fi redusă.