VREMEA. COD ROȘU. Elevii din București NU merg la ore joi. Lista județelor în care școlile rămân închise și joi. UPDATE
VREMEA. Din cauza condițiilor meteorologice, inspectoratele din 14 județe și Capitală au decis ca joi școlile să rămână închise. În același timp, în alte cinci județele școlile vor rămâne parțial închise.
Astfel, în județele Argeș, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Giurgiu, Ialomița, Ilfov Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și în Capitală, cursurile rămân suspendate și joi.
În județele Bacău, Dâmbovița, Mehedinți, Vaslui, și Iași numai o parte din școli, în special cele din mediul rural, vor rămâne închise și mâine. Situația de la Ministerul Educației privind școlile închise arată astfel: Bacău – o unitate școlară, în mediul rural, Dâmbovița – 32 de unități școlare, Iași -14 unități școlare, Mehedinți -3 unități școlare, Vaslui -86 de unități școlare, în mediul rural.
Școli închise de codul roșu
Inspectorii din județele Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea, aflate miercuri sub avertizare COD ROȘU, în intervalul 15:00 – 22:00, au decis ca elevii să stea și joi acasă.
„Mai ales dacă intrăm sub cod roșu în această după-amiază, nu avem cum să deszăpezim astfel încât toate trotuarele de acces la școli să fie libere și preferăm să știm copiii în siguranță”, a spus Iulian Danielescu inspectorul șef de la Brăila.
Și inspectorii din județele Buzău, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea au confirmat pentru gândul că joi cursurile sunt suspendate în toate școlile din județe.
VREMEA. În județele aflate sub avertizare Cod galben și joi, inspectorii vor hotărî după ora 15.00 dacă mâine vor fi reluate mâine. „Noi vom avea școli închise în câteva comune izolate. Vor fi cursurile suspendate în până la 10 școli. În toate orașele școlile își vor relua cursurile”, a spsu Carmen Gavrilă, inspectorul șef de la Iași.
Chiar dacă în cursul dimineții inspectorii de la București anunțaseră că joi se reiau cursurile în Capitală, ministrul Remus Pricopie a declarat la Comandament de iarnă de la Guvern că școlile vor rămâne închise și mâine. „Am vorbit cu cei de la inspectorat și chiar dacă îmi spuseseră că școlile lor fi deschise joi, le-am spus să reanalizeze acest lucru și joi școlile să rămână totuși închise. Sunt 240.000 de elevi în Capitală”, a spus Remus Pricopie.
În schimb, în județul Ilfov, inspectorii au decis prelungirea suspendarii cursurilor și pentru joi. „Directorii unitatilor de invatamant vor comunica sistematic cu Inspectoratul Scolar Judetean Ilfov si vor transmite prompt elevilor si parintilor informatiile privind suspendarea, respectiv reluarea cursurilor”, a spus Maria Ilișie, inspectoratul de la Ilfov.
În județele aflate joi sub Cod portocaliu școlile rămân închise. Astfel, în Vrancea, cursurile rămân suspendate. Pentru vineri, inspectorii decid joi, în funcție de prognoza meteo, dacă elevii merg la școală.
În județul Galați, școlile rămân închise din cauza codului portocaliu.
În județul Vaslui, aflat sub Cod galben și joi până la ora 10, școlile vor rămâne închise numai în mediul rural. „În orașe, școlile își vor relua cursurile”, a spus Gabriela Plăcintă, inspectorul șef de la Vaslui.
În județul Giurgiu, aflat și el sub avertizare de Cod galben până joi dimineață, elevii nu vor merge nici joi la școală.
În județul Prahova, școlile rămân închise și joi. Pentru vineri, inspectorii vor hotărî dacă reiau cursurile în cursul zilei de joi.
În județul Dâmbovița, aflat sub Cod galben și joi până la ora 10, cursurile vor fi reluate în cea mai mare parte. „Sunt 53 de școli unde se vor relua cursurile, toate acestea fiind din mediul urban. Numai în orașul Mereni cursurile rămân suspendate și joi, se află într-o zonă deluroasă, iar primarul a decis să nu trimită copiii la școală”, a spus Ovidiu Băsceanu, inspector generel adjunct de la Dâmbovița.
În județul Covasna, inspectorii au anunțat că școlile sunt deschise joi, la fel ca și miercuri. Județul Covasna se află sub Cod galben până joi la ora 10.
În județul Bacău, cursurile vor fi reluate în toate localitățile cu excepția comunei Berești. „Dacă între timp apar modificări vom anunța pe toată lumea din timp”, a spus Theodora Ștocan, inspector școlar general la Bacău.
Universitatea București și Universitatea din Pitești suspendă cursurile
De asemenea, pentru joi, Universitatea București și Universitatea din Pitești au decis sistarea tuturor activităților didactice. Ministerul Educației Naționale recomandă tuturor studenților să contacteze secretariatele universităților și să consulte paginile de internet ale acestora.
Potrivit prognozei meteorologice pentru joi, viscolul puternic va continua în estul Munteniei, sudul Moldovei și în Dobrogea, unde viteza vântului la rafală va depăși temporar 60 -70km/h. Zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va fi redusă.
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie susțin că, în cursul zilei de joi, vor mai fi unele intensificări ale vântului în sud-estul țării, dar la cote mai reduse, temporar rafale de până la 40…50 km/h, viscolind și spulberând zăpada deja depusă. Joi și vineri, vremea va deveni geroasă pe arii extinse în regiunile estice, sudice și centrale, cu precădere dimineața și noaptea.
Sursa: Administrația Națională de Meteorologie