VREMEA. COD ROȘU și PORTOCALIU. ȘCOLILE din BUCUREȘTI vor fi ÎNCHISE luni și marți. Lista județelor în care se suspendă cursurile
VREMEA. ȘCOLI ÎNCHISE. Viscolul și ninsoarea creează probleme în aproape jumătate de țară. În aceste condiții, ȘCOLILE din BUCUREȘTI și din mai multe județe din sudul și estul României vor fi închise luni.
Astfel, ȘCOLILE din București și alte 27 de județe, pentru care au fost emise coduri de vreme severă, vor suspenda cursurile luni, au anunțat membrii comandamentului de iarnă reunit la Guvern.
Este vorba despre Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.
„Nu putem risca să punem în pericol sănătatea sau viața vreunui elev sau student”, a spus vicepremierul Liviu Dragnea în cadrul comandamentului de iarnă. Acesta le-a cerut tuturor inspectorilor să facă o analiză serioasă și să ia o decizie în consecință și pentru ziua de marți.
De asemenea, Universitatea din București, Universitatea din Pitești și Universitatea Valahia din Târgoviște au decis întreruperea activității pentru ziua de 27 ianuarie.
COD ROȘU pentru trei județe
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis codul roșu pentru județul Buzău, nordul județului Brăila și sudul județului Vrancea, valabilă începând cu ora 15.00 până duminică la ora 21.00.
Județele Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, municipiul București, Ilfov și Prahova vor trece de la codul portocaliu la cel galben începând cu ora 21.00 , iar județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Olt și Dolj vor ieși de sub codul galben tot duminică, la ora 21.00.
Județele Vrancea, Galați, Buzău. Brăila, Tulcea, Ialomița, Călărași și Constanța vor fi în cod portocaliu până luni dimineața, la ora 9.00. După această oră, nu vor mai fi județe aflate sub cod portocaliu, dar județe din Dobrogea și Moldova vor rămâne sub cod galben până luni după-masă.
VREMEA. Drumuri închise, drumuri blocate. Lista completă actualizată în timp real
ROMÂNIA SUB ZĂPADĂ. Vezi aici cum evoluează situația din țară în timp real
ȘCOLI ÎNCHISE. Ministrul Educației, Remus Pricopie, a transmis în jurul prânzului un ordin către inspectoratele din județele care în ultimele două zile au fost sub avertizare meteo, de a închide unițățile de învățământ luni.
În prima parte a zilei, această decizie fusese deja luată în București și mai multe județe din țară.
Anunțul referitor la închiderea școlilor din București în zilele de luni și marți a fost făcut de primarul Sorin Oprescu, care a precizat că cerut Inspectoratului luarea acestei măsuri pentru ca utiliajele de deszăpeziere să poată interveni eficient. Astfel, vor fi închise 425 de unități de învățământ, între care 296 de școli și 129 de grădinițe, în care sunt încadrați aproximativ 242.000 de preșcolari și elevi.
Iulian Danielescu, inspector șef ISJ Brăila, preciza de dimineață că în Brăila vor fi închise toate școlile și grădinițele în primele două zile ale săptămânii viitoare, cu excepția celor din municipiu, precizare care acum, după oridinul dat de ministru, nu mai este valabilă.
„În municipiul Brăila se va învăța deoarece domnul primar Simionescu ne-a asigurat că până luni dimineață străzile se vor curăța și nu vor fi probleme cu circulația. În prezent, în oraș se poate circula, dar se ajunge mai greu, bănuiesc, sper ca până mâine – n.r. luni – să se schimbe situația, iar elevii să ajungă la școală”, a declarat, duminică, pentru Mediafax Danielescu.
Și în județul Călărași, decizia de a închide școlile luni a fost luată încă de la primele ore ale dimineții. Potrivit inspectorului județean Silviana Șestacovschi, mâine se va decide dacă școlile vor rămâne închise și marți.
De asemenea, în județul Buzău, anunțul că școlile vor fi închise luni a venit de dimineață. Potrivit inspectorului general Dumitru Ene, până mâine la prânz va decide dacă măsura va fi extinsă și pentru ziua de marți, lucru care se va întâmpla cel mai probabil în condițiile în care acest județ este sub avertizare de cod roșu.
În județul Argeș, școlile vor fi închise ca urmare a informării venite de la București. „Ministrul a dat ordin ca în toate județele în care a fost cod galben sau portocaliu în ultimele două zile să se întrerupă cursurile luni și se va lua apoi o decizie pentru ziua de marți. Ordinul a venit prin telefon, pe sms”, a declarat pentru gândul inspectorul general Florin Gardin.
În Ialomița, inspectorul anunța de dimineață că vor fi închise unitățile de învățământ unde majoritatea elevilor și profesorilor sunt navetiști. Deciziile vor fi luate de fiecare unitate de învățământ, preciza inspectorul județean Ileana Condruț.
„Vor fi închise școlile din mediul rural care au structuri la câțiva kilometri depărtare. Pentru a nu pune în pericol securitatea copiilor acestea vor fi cu siguranță închise. Vor fi deschise grădinițele cu program prelungit parțial pentru ca părinții care merg la serviciu să aibă unde să-și lase copiii în siguranță, iar pentru celelalte școli, în principal pentru școlile din mediul urban, vor fi luate punctual măsuri”, declara inspectorul de dimineață.
În Prahova, decizia închiderii școlilor urma să fie luată după întâlnirea comandamentului de iarnă.
Situația din județul Constanța nu impune măsura închiderii școlilor și grădinițelor, declara dimineață reprezentantul inspectoratului județean Cristina Oprea.
Sâmbătă, secretarul de stat în ministerul Educației, Gabriel Ispas, declara pentru gândul că în oricare dintre județele afectate de vremea severă s-ar putea lua decizia va avea ȘCOLI ÎNCHISE în funcție de evoluția vremii.