Prima pagină » Știri » Vremea în Capitală: Patru zile de caniculă, cu temperaturi de 35 – 36 de grade Celsius

Vremea în Capitală: Patru zile de caniculă, cu temperaturi de 35 – 36 de grade Celsius

Vremea în Capitală: Patru zile de caniculă, cu temperaturi de 35 - 36 de grade Celsius
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizând că bucureștenii vor avea parte de caniculă până marți inclusiv, cu temperaturi maxime de 35 - 36 de grade.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizând că bucureștenii vor avea parte de caniculă până marți inclusiv, cu temperaturi maxime de 35 – 36 de grade.

Valul de căldură va pesista și se va intensifica îndeosebi în cursul zilelor de luni (12 august) și marți (13 august), când disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Sâmbătă (10 august) și duminică (11 august), temperatura maximă va fi de 34 – 35 de grade, iar luni (12 august) și marți (13 august), va fi de 35 – 36 de grade.

Temperatura minimă va fi cuprinsă între 18 și 22 de grade.

Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat.

 

Citește și