VREMEA. Infotrafic: Circulație blocată pe A2, A3 și 24 de drumuri naționale, din cauza viscolului. A1, redeschisă
VREMEA. Circulația rutieră continuă să fie blocată, luni dimineață, din cauza zăpezii, pe tronsoane ale autostrăzilor A2 București – Fetești și A3 București – Ploiești, precum și pe 24 de drumuri naționale, în timp ce traficul pe autostrada București-Pitești a fost redeschis.
Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, luni dimineață traficul rutier este întrerupt, din cauza zăpezii și a viscolului, pe tronsoanele a două autostrăzi și a 24 drumuri naționale
Astfel, circulația continuă să fie blocată pe A2 București – Fetești, A3 București – Ploiești, DN 1B Mizil (județul Prahova) – Buzău, DN 1D Albești (județul Prahova) – Urziceni (județul Ialomița), DN 2 Afumați (județul Ilfov) – Focșani (județul Vrancea), DN 21 tronsoanele Călărași – Slobozia (Ialomița) și Brăila – Bărăganul, DN 21A Bărăganu (județul Constanța) – Țăndărei (județul Ialomița), DN 22 tronsoanele Râmnicu Sărat (județul Buzău) – Brăila, Smârdan – Garvăn și Gaugagia (județul Tulcea) – Ovidiu (județul Constanța), DN 22A Hârșova (județul Constanța) – Ciucurova (județul Tulcea) – Cataloi (județul Tulcea), DN 22B Dig Brăila – Galați, DN 22D Măcin – Horia – Ciucurova (județul Tulcea), DN 22E Garvăn – I.C. Brătianu (județul Tulcea), DN 22F Horia – Nalbant (județul Tulcea), DN 23 Focșani – Măicănești (județul Vrancea) – Brăila, DN 23A Focșani – Gologanu – Ciorăști (județul Vrancea), DN 23B Dumbrăveni – Bogza (județul Vrancea), DN 24D Vârlezi – Tulucești (județul Galați), DN 2A Urziceni – Slobozia (județul Ialomița), DN 2B Buzău – Brăila – Galați, DN 2C Costești (județul Buzău) – Padina – Slobozia (județul Ialomița), DN 2N Bogza – Dumbrăveni – Jitia (județul Vrancea), DN 2R Jitia – Vintileasca (județul Vrancea), DN 3 Fundulea (județul Călărași) – Călărași, DN 31 Mănăstirea (județul Călărași) – Călărași, DN 3A Drajna (județul Călărași) – Fetești (județul Ialomița), DN 3B Fetești – Chirana (județul Ialomița).
De asemenea, pe alte 16 drumuri naționale importante sunt instituite restricții privind masa totală maximă autorizată a vehiculelor rutiere, astfel: DN 1 Brașov – Ploiești, peste 7,5 tone; DN 1A Brașov – Săcele – Cheia – Văleni de Munte – Ploiești, peste 7,5 tone; DN 1B Ploiești – Mizil, peste 7,5 tone; DN 2A Giurgeni (Ialomița) – Constanța, peste 7,5 tone; DN 28A Pașcani – Moțca, peste 7,5 tone; DN 10 Buzău – Siriu (Buzău), peste 7,5 tone; DN 22 Mihai Viteazul – Ovidiu (Constanța), peste 7,5 tone; DN 31 Oltenița – Mănăstirea (județul Călărași), peste 7,5 tone;
DN 4 București – Oltenița (Călărași), peste 7,5 tone; DN 41 Oltenița (Călărași) – Daia (Giurgiu), peste 7,5 tone; DN 5 Centura București – Giurgiu, peste 7,5 tone; DN 71 tronsonul Bâldana – Fieni, peste 7,5 tone și tronsonul Fieni – Moroieni – limita cu județul Prahova, peste 3,5 tone;
DN 72 Găești – Târgoviște – Moroieni (Dâmbovița), peste 7,5 tone; DN 72A Târgoviște – Câmpulung (Dâmbovița), peste 7,5 tone; DN Centura București Bragadiru – Jilava (Ilfov), peste 7,5 tone.
În ceea ce privește traficul feroviar, relațiile Ploiești – Urziceni și București Sud – Oltenița sunt închise, a mai precizat sursa citată.
De asemenea, porturile maritime rămân în continuare închise, atât pentru traficul maritim, cât și pentru cel fluvial.