VREMEA. Lista drumurilor cu probleme din cauza ninsorii

Publicat: 01 10. 2013, 16:39
Actualizat: 29 07. 2014, 19:19

Traficul se desfășoară cu greutate pe mai multe drumuri naționale din țară, ca urmare a precipitațiilor din ultimele ore, căzute în unele zone sub formă de ninsoare, potrivit datelor CNADNR.

Carosabilul este acoperit cu un strat de zăpadă cuprins între 1 și 6 centimentri pe următoarele porțiuni:

DN 73 Podul Dâmbovița (Argeș)

DN 1 km 138+000 – 160+000 lim. jud. Prahova – Brașov

DN 1A km 160+000 – 190 +000 lim. jud. Prahova – Brașov

DN 1E km 17+000 – 22+000 Poiana Brașov – Rașnov

DN 7C km 116+808 – 120+000 Bâlea Lac

DN 11 km 77+000 – 85+000 Bretcu (Covasna) – Oituz (Covasna)

DN 12C km 11+000 – 24+000 Gheorgheni(Harghita) – Lacu Roșu/Harghita

DN 13B km 14+000 – 31 + 000 Praid/Harghita – Bucin (Harghita)

DN 15 km 196+000 – 200+000 Toplița (Harghita) – Borsec (Harghita)

DN 73 km 92+000 – 110+000 Fundata (Brașov) – Bran (Brașov)

În aceste condiții, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a intervenit cu 18 autoutilaje, răspândind 16 tone de material antiderapant. Secția Drumuri Naționale (SDN) Brașov acționează cu opt utilaje, SDN Sibiu – cu un autoutilaj, SDN Miercurea Ciuc – cu șase utilaje, iar SDN Sfântu Gheorghe – cu trei utilaje.

Ninge în continuare în județele Brașov, Harghita, Covasna și Sibiu – la Bâlea. Precipitații abundente, de asemenea sub formă de ninsoare, sunt și în județul Argeș, la Podul Dâmbovița.

Circulația este întreruptă pe DN 2D, între localitățile Gresu (Vrancea) și Ojdula (Covasna), unde se acționează cu autoutilaje pentru curățarea părții carosabile.

De asemenea, se circulă greu pe DN 1A, între localitățile Săcele (Brașov) și Vălenii de Munte (Prahova), din cauza căderilor masive de zăpadă. Aici se va acționa cu două Unimoguri cu lamă și se va răspândi material antiderapant.

Poliția Rutieră Brașov a restricționat accesul pe DN1 dinspre localitatea brașoveană Dârste către București, marți, de la ora 12.00, pentru toate autovehiculele care nu sunt echipate cu anvelope de iarnă, acestea fiind obligate să se întoarcă din drum, în condițiile în care ninge abndent, informează presa locală.