VREMEA: Ploi torențiale, vijelii și grindină în mai multe regiuni din țară
This browser does not support the video element.
ROMÂNIA, MARȚI
INFORMARE METEOROLOGICĂ DE PLOI
Vreme instabilă dar caldă anunță meteorologii pentru azi. Până mâine seară la ora 23 este în vigoare o informare de vreme rea pentru centrul, vestul, nordul și sud-vestul țării. Va ploua în averse cu tunete și fulgere, vântul va lua aspect de vijelie iar izolat va cădea și grindină. Se po acumula cantități de apă de 50 de l/mp. În restul țării vremea va fi foarte caldă, cu maxime de 32 de grade Celsius.
ROMÂNIA, MARȚI NOAPTEA
PLOI ÎN VEST, NORD ȘI CENTRU
La noapte cerul se menține noros în vestul, nordul și centrul țării unde sunt posibile ploi în averse și descărcăr electrice. Minimele termice vor fi cuprinse între 9 și 17 grade Celsius.
BUCUREȘTI
VREME INSTABILĂ DAR DEOSEBIT DE CALDĂ
În Capitală vremea va fi deosebit de caldă, dar instabilă, mai ales spre seară când sunt prognozate ploi cu tunete și fulgere. Maxima zilei va ajunge la 31 de grade Celsius, iar minima va fi de 16 grade. Mâine vremea rămâne caldă, mazima va fi de 30 de grade, dar sunt condiții de ploi în averse. Joi va ploua spre seară, dar temperatura rămâne în jurul valorii de 30 de grade Celsius.
LITORAL
VREME FRUMOASĂ, VÂNT SLAB
Pe litoral vremea va fi frumoasă azi, cu cer variabil, mai mult senin, și vânt slab și moderat. Maximele termice se vor încadra între 20 și 22 de grade Celsius, iar minimele ajung la 16 grade.
ROMÂNIA, PROGNOZĂ URMĂTOARELE 3 ZILE
VREME FOARTE CALDĂ, DAR INSTABILĂ
Vremea va fi extrem de caldă pentru această perioadă, dar instabilă. Maximele termice vor trece de 30 de grade în următoarele zile, mai ales în sudul țării. Miercuri va ploua în zonele de deal și de munte, în vest, centru și nord. Joi aversele și descărcările electrice vor fi prezente tot în acte zone dar se vor extinde și în sudul țării. Minimele termice vor fi cuprinse între 8 și 18 grade Celsius.