Vremea rea a făcut ravagii în Brăila: Copaci rupți din cauza ploii și vijeliei

Publicat: 15 06. 2019, 19:24

O ploaie torențială care a ținut aproximativ 20 de minute a făcut pagube în orașul Brăila. Pagubele nu au fost stabilite încă, iar pompierii intervin pentru a înlătura resturile de pe carosabil.

Cel puțin 11 incidente au fost sesizate prin numărul unic de urgență 112. Șase echipaje de la ISU și de la Primăria Brăila intervin pentru a înlătura crengile căzute pe domeniul public.

Potrivit informațiilor oferite de autorități, imediat după oprirea ploii, echipajele au fost solicitate să intervină pe străzile Ana Aslan, Mărului, Oituz, Rm. Sărat, Griviței și Dianei.

Oamenii care au sunat la 112 au spus că 11 copaci au căzut din cauza aversei, iar la fața locului au fost trimise patru echipaje de pompieri, o echipă de la descarcerare și o echipă a Primăriei.

„Au căzut copaci și crengi groase, unele resturi blochează străzi și pompierii intervin pentru a le înlătura. Încă nu știm valoarea pagubelor, intervențiile sunt în derulare. Se pare că este o mașină avariată, așteptăm confirmarea echipei din teren. Ploaia a ținut aproximativ 20 de minute, iar incidentele au fost anunțate prin 112″, a declarat, pentru corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ștefan Stoian.

Pagubele vor fi stabilite la finalul intervenției.