Prima pagină » Știri » VREMEA. Temperaturi ridicate, dar instabilitatea atmosferică se menține

VREMEA. Temperaturi ridicate, dar instabilitatea atmosferică se menține

Vremea va fi caldă, dar instabilă în acest week-end. Azi va ploua, mai ales în a doua parte a zilei, în est, sud-est și local în centru. Vor fi descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină, iar cantitățile de apă pot ajunge la 50l/mp. În restul țării, cerul va fi variabil, mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Maxima zilei va fi de 33 de grade în Oltenia.

ROMÂNIA, SÂMBĂTĂ NOAPTEA

SENIN ÎN VEST, NORI ÎN MOLDOVA ȘI CENTRU

La noapte, cerul va fi senin în vestul țării și predominant noros în Moldova și pe litoral. Va ploua local în aceste zone, iar vântul va sufla cu intensificări. Temperaturile se vor încadra între 10 și 21 de grade.

ROMÂNIA, DUMINICĂ
INSTABILITATE ATMOSFERICĂ RIDICATĂ

Mâine, gradul de instabilitate va fi accentuat mai ales după-amiaza și seara, în zonele de deal și de munte, în est, sud și centru. Vor fi averse, tunete și fulgere, vânt cu intensificări și căderi de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 31 de grade, iar cele nocturne între 11 și 20 de grade.

BUCUREȘTI
TEMPERATURI RIDICATE, INTERVALE CU PLOI ÎN AVERSE

În București vremea va fi caldă dar instabilă în acest week-end. Va ploua în averse în a doua parte a zilelor, iar vântul va vavea intensificări de scurtă durată. Maximele vor ajunge până la 30 de grade, iar minimele la 17. Ziua de luni va avea aceleași caracteristici, ploi după amiaza și o maximă de 27 de grade.

LITORAL
VREME CALDĂ, DAR INSTABILĂ

Și pe litoral temperaturile vor fi ridicate în acest week-end, vor ajunge la 28 de grade Celsius. După-amiaza și seara sunt condiții de ploi în averse cu descărcări electrice și vânt puternic. Nopțile vor fi noroase cu temperaturi de 17 grade Celsius.

ROMÂNIA, PROGNOZĂ URMĂTOARELE 3 ZILE
AVERSE, VIJELII, TEMPERATURI RIDICATE

Vremea se va menține caldă și instabilă și la începutul săptămânii viitoare. Mai ales în a doua parte a zilei vor fi averse, descărcări electrice și căderi de grindină. Maxima termică va fi de 31 de grade Celsius.

Citește și