VREMEA. Temperaturile maxime, în scădere. Ploi în averse cu tunete și fulgere

Publicat: 11 04. 2019, 07:57

This browser does not support the video element.

VREMEA. ROMANIA, JOI NOAPTEA CER NOROS, PLOI LOCALE

La noapte va mai ploua local în nordul, centrul și vestul țării, iar vântul va avea intensificări, mai ales la munte. Minimele termice se vor încadra între 3 și 11 grade, cu 4 grade la Târgu Jiu, 8 la Iași, Galați și Baia Mare și 9 grade Celsius pe malul mării.

VREMEA. BUCURESTI VREME ÎNCHISĂ, PLOI ȘI VÂNT CU INTENSIFICĂRI

Pentru Capitală meteorologii prognozează vreme închisă cu ploi temporare. Vântul va sufla slab și moderat iar maxima zilei va ajunge la 18 grade. Mâine cerul rămâne noros, va ploua la orele amiezii iar temperatura diurnă va scădea până la 17 grade. Mai frig va fi vineri când maxima zilei va fi de 16 grade și va ploua în continuare. Minimele termice din următoarele nopți se vor încadra între 7 și 9 grade Celsius.

VREMEA. MUNTE VREME ÎNCHISĂ, VÂNT PUTERNIC LA ALTITUDINE

În zonele montane vântul va sufla cu putere, mai ales la altitudine, unde sunt așteptate și precipitații mixte. În stațiuni cerul va fi mai mult noros, va ploua la orele amiezii, iar minimele termice vor fi cuprinse între 0 și 7 grade Celsius.

VREMEA. TARA PLOI ABUNDENTE ÎN SUD ȘI SUD-VEST

Vremea se răcește ușor vineri și sâmbătă iar ploile vor fi în continuare prezente. În zonele sudice și sud-vestice va ploua abundent, cantitățile de apă pot depăși 40 l/mp. Ploile vor fi însoțite și de tunete și fulgere, iar vântul va avea intensificări. La munte, pe crestele înalte, sunt posibile ninsori slabe. Maximele vor ajunge până la 16-17 grade, iar minimele termice se vor încadra între 3 și 10 grade Celsius.