WIKILEAKS: Geoană i-a spus ambasadorului SUA că Maior îl implorase să nu-l nominalizeze la șefia SRI
Mircea Geoană i-a telefonat ambasadorului SUA, în 2006, spunându-i, printre altele, că George Maior „îl implorase” să nu-l nominalizeze la conducerea SRI, deoarece „va fi rupt în bucăți” pe perioada procesului de confirmare, potrivit unei note atribuite Wikileaks și publicată de „Jurnalul Național”.
Nota diplomatică citată de „Jurnalul Național” și atribuită Wikileaks datează din 26 septembrie 2006 și se referă la nominalizarea lui George Maior pentru funcția de director al SRI.
„Geoană i-a telefonat ambasadorului la 26 septembrie pentru a lăuda alegerile făcute de președintele Băsescu pentru cele două funcții (se referă la nominalizarea lui George Maior la conducerea SRI și a lui Claudiu Săftoiu la conducerea SIE – n.r.), notând că amândoi sunt tineri, fără nicio legătură cu Securitatea lui Ceaușescu. Geoană a spus că Maior «îl implorase» să nu fie nominalizat pentru funcția de director SRI, spunând că «va fi rupt în bucăți» din punct de vedere politic în timpul procesului de confirmare”, potrivit documentului.
ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS. Cine erau cei îngrijorați că ar putea să apară O NOUĂ ȚARĂ – ROMANOVA
Geoană a adăugat că discutase ulterior pe acest subiect cu Băsescu, ocazie cu care ar fi subliniat că acesta (nominalizarea celor doi – n.r.) trebuia să fie un efort serios, și nu doar un gest politic.
„Geoană și-a exprimat încrederea că nominalizarea lui Maior va fi aprobată fără dificultate dar că nominalizarea lui Săftoiu ar putea atrage obiecții din partea deputaților PNL”, au mai scris diplomații americani.
Totodată, ei au notat, potrivit telegramei publicate de „Jurnalul Național”, că Geoană le-a mai spus că „primise asigurări de la liderul PRM, Vadim Tudor, că PRM se va abține de la vot dar că «va sprijini indirect» cele două candidaturi”.
Geoană și-a exprimat speranța că ambasada va susține cei doi candidați și i-a cerut ambasadorului să susțină și propunerea sa pentru o „schimbare a regulii” astfel încât conducerea SRI să fie rezervată opoziției. „Ambasadorul nu a răspuns acestei din urmă solicitări”, notează diplomații americani.
Miruna Badea, miruna.badea@mediafax.ro
ROMÂNIA ÎN WIKILEAKS: CENTRALA NUCLEARĂ DE LA CERNAVODĂ ARE PROBLEME