Zbor direct din România, spre unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei, inaugurat sâmbătă seara
Premierul Viorica Dăncilă a spus, sâmbătă seara, că speră ca zborul direct între Constanța și Tallinn va impulsiona schimburile comerciale, economice, educaționale și culturale între România și Estonia.
„Vreau să vă spun că zborul a durat doar două ore și jumătate, serviciile au fost foarte bune, iar echipajul deosebit de amabil. Sper ca prin acest zbor direct să impulsionăm schimburile comerciale, schimburile economice, educaționale și culturale. Această conexiune directă între România și Estonia sper să impulsioneze cetățenii români să viziteze frumosul oraș Tallinn, castelele medievale extrem de bine păstrate și insulele pitorești ale Estoniei. În același timp, sper ca cetățenii din Estonia să se relaxeze pe litoralul frumos al Mării Negre și să viziteze frumoasa Deltă a Dunării. Acest eveniment are loc în contextul în care Estonia sărbătorește 100 de ani de la adoptarea Declarației de Independență și, în același timp, România sărbătorește 100 de ani de la Marea Unire”, a declarat prim-ministrul român la sosirea pe Aeroportul Internațional Mihai Kogălniceanu.
Premierul eston, Jüri Ratas, a spus că este de părere că „astăzi clădim istoria dintre țările noastre, Estonia și România”.
„Mă bucur că sunt multe elemente care pun în legătură România și Estonia. Suntem legate prin faptul că ambele țări, atât România, cât și Estonia, celebrează centenarul anul acesta”, a spus prim-ministurl eston.
La Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța a fost inaugurată, sâmbătă seara, ruta de transport aerian Tallin – Constanța – Tallin, cursă operată de compania națională a Estoniei, Nordica.
La bordul aeronavei care a efectuat prima cursă pe această rută s-au aflat Viorica Dăncilă, prim-ministru al României, și Jüri Ratas, prim-ministru al Estoniei.
Aeronava a fost primită cu „Salutul tunurilor de apă”, iar cei doi premieri au fost întâmpinați cu un ceremonial militar.