Prima pagină » Știri » ZBOR UMANITAR între Veneția și București. Schimb de muncitori italieni și români, cu o cursă Tarom

ZBOR UMANITAR între Veneția și București. Schimb de muncitori italieni și români, cu o cursă Tarom

19 mart. 2020, 23:33, Știri

Compania națională aeriană Tarom a răspuns solicitării Șantierului Naval Brăila și a dus 23 de italieni blocați de criza coronavirus pe platforma de la Brăila, iar la întoarcere a adus în țară 122 de români care lucrează la sucursalele din Italia ale aceleiași companii.

Aeronava TAROM a decolat de pe aeroportul Otopeni cu 23 de cetățeni italieni, joi, la ora locală 13:50, și a aterizat la Veneția la ora locală 15.00.

Zborul de întoarcere, cu 122 de cetățeni români la bord, a fost programat să plece de la Veneția la ora locală 16.00 și a aterizat la București la ora locală 20.00.

„O aeronavă Boeing 737-800 a companiei TAROM a efectuat astăzi (joi – n.r.) din București către Veneția și retur, o cursa umanitară ce a avut ca scop repatrierea angajaților români ai unei companii italiene”, a anunțat compania, prin intermediul unui comunicat postat pe Facebook.

Pentru siguranța echipajului și a pasagerilor, un reprezentant al Departamentului pentru Situații de Urgență s-a aflat la bord și a făcut instructajul cu privire la măsurile de siguranță și pentru a asigura asistență pe toată durata zborului.

Pentru a preveni răspândirea infecției cu COVID-19, aeronava a trecut prin toate procedurile de dezinfecție înainte și după fiecare segment de zbor, iar echipajul a utilizat echipament special de protecție.

„Ne aflăm într-un moment în care facem apel, mai mult ca oricând, la responsabilitate, atât individuală, cât și corporativă. Inițiativa companiei care deține Șantierul Naval Brăila de a rămâne alături de angajații săi, și de a-i aduce acasă, este pentru noi exemplul solidarității despre care vorbim în aceste zile. Ne-am bucurat să putem contribui la acest demers împreună cu entitățile din cadrul Ministerului Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor, Ministerul Afacerilor Interne și Prefectura Brăila, iar cu sprijinul DSU ne-am asigurat că toți pasagerii, dar și echipajul nostru de zbor, au călătorit în siguranță”, a declarat Directorul General TAROM, George Barbu.

FOTO – Facebook.com/Tarom

Citește și