Prima pagină » Știri » Zboruri anulate la Sibiu, din cauza ceții

Zboruri anulate la Sibiu, din cauza ceții

Zboruri anulate la Sibiu, din cauza ceții
Două curse Tarom care ar fi trebuit să fie operate pe Aeroportul Sibiu, sâmbătă, au fost anulate din cauza ceții dense, pasagerii fiind redirecționați, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Aeroportului Sibiu, Nicoleta Boborodea, cursa Tarom către Munchen, care ar fi trebuit să decoleze sâmbătă dimineață, a fost anulată din cauza ceții.

„În consecință, zborul de întoarcere de la Munchen, cu sosirea programată la ora 13.10, a fost, de asemenea, anulat”, a declarat Nicoleta Boborodea.

Ea a precizat că pasagerii celor două zboruri au fost redirecționați.

Potrivit meteorologilor, județul Sibiu se află sub cod galben de ceață, cu vizibilitate scăzută, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.

Citește și