Nouă zboruri către Aeroportul Otopeni au fost anulate, sâmbătă, printre ele numărându-se și unul de la Timișoara și unul de la Iași, iar avioanele care decolează de pe aeroportul Capitalei au în continuare întârzieri de până la o oră.
Potrivit Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), din cauza condițiilor meteo nefavorabile, până la ora 15.00, au fost anulate cursele Lufthansa 1656/1657 și 1650/1651 Munchen – București – Munchen, 1422/1423 Frankfurt – București – Frankfurt, cursa Alitalia 494/495 Roma – București – Roma, cursa Austrian Airlines 783/784 Viena – București – Viena, cursa Air Serbia 642/643 Belgrad – București – Belgrad, cursa LOT Polish Airlines 641/642 Varșovia – București – Varșovia, cursa Tarom 605/606 Timișoara – București – Timișoara și zborul Tarom 704 Iași – București.
Este vorba despre nouă avioane care nu au mai decolat din orașele din străinătate și respectiv din Timișoara și Iași.
Astfel, au fost anulate și cele opt zboruri de pe Otopeni către Munchen (două), Frankfurt, Roma Viena, Belgrad, Varșovia și respectiv Timișoara.
Pe Aeroportul Henri Coandă, se înregistrează întârzieri la decolare determinate de necesitatea degivrării aeronavelor și de operațiunile de handling la sol îngreunate de vreme, care ajung punctual și la o oră.
Pe ambele aeroporturi ale Bucureștiului – „Henri Coandă” din Otopeni și „Aurel Vlaicu” din Băneasa – sunt asigurate condițiile pentru desfășurarea în deplină siguranță a operațiunilor aeriene, pistele, platformele și căile de rulare fiind operaționale.
Totodată, pe aeroporturile Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii de deszăpezire și degivrare, pentru desfășurarea în siguranță a operațiunilor aeriene.
Informații în timp real despre situația zborurilor pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro/otp.
Compania Națională Aeroporturi București recomandă pasagerilor să își ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport.
Capitala și 18 județe din sudul țării se află sub avertizare de cod portocaliu de viscol, până duminică seară.