Zece angajați ai Oficiului de Cadastru Iași suspectați de fraude imobiliare, audiați la DNA. Printre cei vizați se numără și directorul instituției
Mai mulți angajați ai Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OJCPI) Iași suspectați de implicare în afaceri ilegale cu terenuri și imobile au fost chemați, miercuri, la DNA, pentru audieri, printre cei vizați numărându-se și directorul instituției, Narciza Nedelcu (PDL).
Surse judiciare afirmă că în total zece angajați ai OJCPI Iași ar fi fost chemați la audieri la sediul DNA Iași, iar acuzațiile se referă, printre altele, la fals și uz de fals, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Printre persoanele citate la DNA Iași pentru audieri s-a numărat și directorul OJCPI Iași, Narciza Nedelcu, consilier județean al PDL.
În jurul orei 12.00, Nedelcu s-a întors la sediul OJCPI, refuzând să facă declarații în legătură cu audierile de la DNA Iași.
În decembrie 2011, doi angajați ai OJCPI Iași, Cosmin Radu și Ovidiu Pleșescu au fost arestați, alături de alte patru persoane, fiind acuzați de implicare în afaceri ilegale cu terenuri și imobile în municipiul Iași.
Cele șase persoane au fost ulterior eliberate, iar din luna februarie a acestui an ancheta a fost preluată de procurorii DNA, după ce DIICOT și-a declinat competența în acest caz.
Ancheta a fost declanșată de procurorii DIICOT la jumătatea anului 2011, după ce unui ieșean i s-a propus să cumpere un teren în municipiu, acesta constatând, după ce s-a deplasat la amplasamentul respectiv, că, de fapt, terenul era al lui.
Bărbatul a depus o reclamație la Oficiul de Cadastru din Iași, care a declanșat o anchetă internă. În urma acesteia, doi angajați ai Oficiului, Ovidiu Pleșescu și Cosmin Radu, au fost sancționați prin tăierea a 10 la sută din salariu, iar conducerea instituției a sesizat anchetatorii pentru a fi începute cercetări.
În total, o grefieră, trei angajați ai Oficiului ieșean de Cadastru și Publicitate Imobiliară și alte 17 persoane sunt cercetate în legătură cu afacerile imobiliare din Iași, prejudiciul fiind considerat de către DIICOT drept unul considerabil, având în vedere suprafața mare și amplasamentele terenurilor.
Potrivit DIICOT, membrii grupării identificau terenuri situate în zone centrale ale municipiului Iași, proprietatea Cosiliului Local Iași, neocupate și fără intabulare, și falsificau actele de proveniență ale acestora (contracte de vânzare-cumpărare autentificate la fostul Notariat de Stat, certificate de moștenitor, hotărâri judecătorești). Folosind aceste documente falsificate, inculpații cumpărau aparent legal terenurile, prin întocmirea de contracte de vânzare-cumpărare simulate, imobilele fiind astfel introduse în circuitul civil și revândute unor cumpărători de bună-credință.
O parte din învinuiți se ocupau de întocmirea documentației cadastrale, care conținea date neconforme realității și de certificarea datelor înscrise în documentație, iar învinuiții angajați ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași efectuau operațiunile de intabulare, deși terenurile nu erau identificate cu numere topografice ori se aflau pe alte amplasamente ori pentru acestea nu existau documentele originale de proveniență.