Zece angajați de la Uzina Mecanică Sadu, între care și fostul director, trimiși în judecată într-un dosar de trafic de armament
Zece angajați de la Uzina Mecanică Sadu, între care și fostul director general al unității Nicolae Dijmărescu, au fost trimiși în judecată, joi, în dosarul de trafic de armament furat din uzină și vândut pe piața neagră, transmite corespondentul MEDIAFAX.
LOTO: LOTO 6/49, LOTO 5/40, JOKER și NOROC. REPORT URIAȘ la EXTRAGERILE LOTERIEI ROMÂNE din 16 mai
Potrivit Parchetului Tribunalului Gorj, zece angajați de la Uzina Mecanică Sadu au fost trimiși în judecată în dosarul de trafic de armament furat din uzină și vândut pe piața neagră.
Dintre cei zece, un muncitor, Ion Bălțătoiu, se află în arest, acesta fiind trimis în judecată pentru furt și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
„S-a reținut în actul de sesizare a instanței că acesta a furat de la Atelierul final – Secția pirotehnică a UM Sadu, cantitatea de 210 cartușe de diferite calibre, pe care a scos-o din unitate profitând de neglijența agenților de pază și a valorificat-o pentru 650 de lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
De asemenea, doi maiștri și alți doi muncitori – Dumitru Borcan, Șerban Popescu, Ștefan Chirițescu și Ioan Zăvoianu – sunt acuzați de nerespectarea regimului armelor și muniției, dar și de creare de plusuri în gestiune și trafic de substanțe toxice, după ce unul dintre cei patru a furat două kilograme de mercur pentru a-l vinde pe piața neagră.
Astfel, anchetatorii au descoperit că unul dintre cei patru inculpați, maistrul Dumitru Borcan, își crease un plus în gestiune de 56.000 de cartușe, pe care i le-a predat, ulterior, altui inculpat, Ștefan Chirițescu. Cel din urmă, la rândul său, avea în gestiune un plus creat de 107.000 cartușe, pentru care nu avea documente de proveniență sau de evidență.
Totodată, șeful atelierului de încărcare de la secția Pirotehnice, Șerban Popescu, este acuzat că nu a ținut o evidență strictă a producției finite, „împrejurare ce a fost de natură să provoace o tulburare însemnată a bunului mers al UM Sadu, prin faptul că a permis sustragerea de muniție și substanțe toxice de către inculpații Ion Bălțătoiu și Ioan Zăvoianu”.
Cei patru mai sunt acuzați de furt și neglijență în serviciu.
Tot pentru neglijență în serviciu au fost trimiși în judecată alți patru inculpați, fiind vorba despre Constantin-Leodor Lupulescu, șef secție pirotehnică, Florentina-Mihaela Anghel, șef formațiune pază, Carmen Ungureanu, agent pază, Marius Borcan, șef serviciu compartiment administrativ-pază.
Fostul director general al UM Sadu Nicolae Dijmărescu, schimbat din funcție după ce a fost reținut în luna martie, a fost trimis în judecată în același dosar pentru neglijență în serviciu cu consecințe deosebit de grave și nerespectarea regimului materiilor explozive.
„S-a reținut în actul de sesizare a instanței că acesta nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu și cele stabilite de contractul de mandat și fișa postului, producând o perturbare deosebit de gravă activității unității și nu a respectat regimul materialelor explozive, neluând măsurile necesare pentru autorizarea în condițiile legii a obiectivelor unde se aflau depozitate materiale explozive, nu a luat măsuri pentru coordonarea și controlul compartimentului administrativ-pază, nu a repartizat personal suficient pentru asigurarea unei paze efective, eficiente a patrimoniului unității”, se mai precizează în comunicatul Parchetului Tribunalului Gorj.
În acest dosar, din cei zece inculpați șapte au fost reținuți în luna martie, ulterior instanțele emițând mandat de arestare preventivă doar pentru muncitorul Ion Băltuțoiu, care se află și în prezent în arest preventiv.
În 25 martie, Poliția Română, cu sprijinul SRI, a organizat un flagrant în localitatea Bumbești Jiu, localitate în care își desfășoară activitatea Uzina Mecanică Sadu.
Astfel, un ofițer sub acoperire a cumpărat câteva sute de cartușe furate, vânzătorul fiind un angajat al uzinei mecanice.
După realizarea flagrantului care a dus la deconspirarea rețelei, anchetatorii s-au prezentat cu mandat de percheziție la Uzina Mecanică Sadu, muncitorii aflați atunci la muncă fiind trimiși la acasă.
Anchetatorii au făcut un proces de inventariere a activelor uzinei, surse judiciare precizând că muncitorii aveau acces la milioane de cartușe produse aici anual și a căror evidență nu era ținută cu rigoare de nimeni din conducerea uzinei.