Zece ani de metrou ușor în București. Linia neagră a tramvaiului 41 și incidentele care au făcut-o celebră
Linia tramvaiului 41 a fost construită în 1982, însă a devenit prima linie de „metrou ușor” din România pe 21 octombrie 2002, fiind inaugurată sub această titulatură de primarul general al Capitalei de la acea vreme, Traian Băsescu. Tramvaiul 41 leagă cartierul Ghencea de Casa Presei Libere, trecând peste Podul Grant și prin cartierele Crângași și Drumul Taberei. De-a lungul timpului, acest traseu a avut parte de mai multe accidente sau evenimente spectaculoase.
Linia de tramvai de pe acest traseu este cea mai modernă din Capitală, însă este și expusă accidentelor, în ciuda măsurilor de protecție, pentru că tramvaiele 41 circulă cu viteză mai mare decât cele de pe alte linii. Potrivit datelor tehnice, de la lansare, linia 41 are o lungime de 10,8 kilometri și 15 stații pe fiecare sens de circulație. Viteza medie de rulare a fost anunțată ca fiind de 22 km/oră, față de 14 km/oră, viteza medie a unui tramvai obișnuit. Tramvaiele 41 pot atinge însă viteze de 60 de kilometri la oră.
Superstițioșii ar putea spune că linia lui 41 a debutat cu stângul, în acea zi de 21 octombrie 2002. La doar câteva ore de la inaugurarea oficială, o garnitură 41 a accidentat un copil pe Podul Grant, după ce acesta traversase prin loc nepermis linia, de mână cu mama sa.
Patru zile mai târziu, pe 25 octombrie, două accidente au avut loc în aceeași zi. Doi șoferi au fost grav răniți, după ce au făcut aceeași greșeală la câteva ore distanță: au virat brusc la stânga peste linia de tramvai, fără să se asigure, iar garniturile 41 i-au acroșat.
Linia lui 41 nu a fost lipsită de incidente ieșite din comun.
Cel mai recent incident prin care tramvaiul 41 a intrat în atenția publică a fost cazul lui Cătălin Nistor, pe care presa l-a poreclit „Înțepătorul din 41”. Pe 5 ianuarie 2012, bărbatul a înțepat mai multe femei care circulau cu acest tramvai, folosind ace sau agrafe de birou, pentru că așa considera că le atrăgea atenția. Bărbatul, căsătorit și cu un loc de muncă stabil, a fost arestat preventiv, după ce una dintre femei a depus plângere la poliție, cu o săptămână mai târziu, și a lansat pe internet poza agresorului, făcută de prietenul ei cu telefonul mobil.
Pe 12 iulie 2006, un incident mai puțin obișnuit a avut loc pe linia lui 41, la intersecția străzilor Brașov cu Timișoara. Un tânăr care a încercat să se sinucidă a rămas blocat în interiorul unui stâlp de susținere a rețelei electrice. Pompierii au reușit să-l scoată din tubul de beton doar după ce au turnat pe el o sticlă cu ulei alimentar, pe care au cumpărat-o din apropiere.
Pe 7 martie 2008, nu a murit nimeni pe linia lui 41, însă un șofer a cedat nervos. Exasperat din cauza aglomerației de pe Podul Grant, el s-a urcat cu o mașină de teren Hyundai Santa Fe pe linia de tramvai (ridicată, de tipul celei de tren), însă a rămas blocat între șine. Bărbatul le-a declarat polițiștilor că se grăbea cu soția sa la spital.
Seria accidentelor mortale de pe linia lui 41 nu a fost una scurtă.
Pe 17 iunie 2003, un tânăr și-a pierdut viața, după ce a fost lovit de un tramvai 41, pe strada Turda. Tânărul a vrut să traverseze, dar a văzut tramvaiul venind și s-a răzgândit. El s-a oprit însă în interiorul grilajului de siguranță, rezemându-se de acesta. În momentul în care tramvaiul a ajuns în dreptul lui, din cauza curenților de aer, grilajul a început să se balanseze, iar tânărul a fost accidentat mortal.
Pe 27 iulie 2003, o pensionară de 69 de ani a fost lovită mortal de tramvaiul rapid 41, informează Poliția Capitalei, în dreptul Pieței Crângași, după ce a traversat pe roșu.
Pe 16 martie 2007, un bărbat de 60 de ani a fost grav rănit după ce a fost acroșat de tramvaiul 41, de pe refugiul din stație, în zona Pieței Drumul Taberei.
Pe 20 martie 2008, un tânăr de 30 de ani a murit lovit de un tramvai 41, la ieșirea din pasajul Lujerului, după ce a traversat prin loc nepermis. El se dăduse jos din alt tramvai și s-a grăbit să traverseze.
Garniturile tramvaiului 41 au deraiat de mai multe ori, iar într-un caz o mașină s-a răsturnat pe această linie.
Pe 3 ianuarie 2008, din cauza condițiilor de iarnă, un tramvai 41 a deraiat, o roată a garniturii sărind de pe șină, în apropierea Pieței Moghioroș.
Pe 6 noiembrie 2008, un vagon de tramvai care circula pe linia 41 a sărit de pe șină, la intersecția dintre străzile Turda cu Ion Mihalache.
Pe 18 ianuarie 2011, o mașină s-a răsturnat cu roțile în sus pe linia lui 41, însă nimeni nu a fost rănit. Accidentul s-a petrecut în jurul prânzului, lângă stadionul Ghencea.
Pe 24 ianuarie 2011, un vagon al tramvaiului 41 a deraiat în zona Pieței Presei Libere. Cu aproximativ o oră înainte, un cetățean trăsese semnalul de alarmă în același vagon, lucru care a provocat blocarea sistemului de frânare al tramvaiului. În consecință, se crease o coadă imensă de tramvaie 41 în spatele garniturii blocate.
Datele tehnice ale tramvaiului 41
Tramvaiul 41 se oprește în 15 stații, capetele de linie fiind în Ghencea și în Piața Presei Libere. Tramvaiul oprește pe strada Brașov, la Tricodava, în Drumul taberei, pe bulevardul Timișoara, pe bulevardul Uverturii, pe strada Orșova, pe podul Ciurel, la Piața Crângași, la pasajul Grant, pe strada Turda, pe bulevardul Ion Mihalache, la mănăstirea Cașin, în Agronomie și la Piața Presei Libere.
În timpul săptămânii, tramvaiul 41 funcționează de la ora 4.55 la ora 23.30, iar în weekend de la ora 5.00 la ora 23.00.
Parcul de tramvaie al RATB cuprinde 507 garnituri, care circulă pe 241 de kilometri de linie dublă. Un tramvai bucureștean realizează zilnic în medie 207 kilometri, în jur de 900.000 de persoane circulând zilnic cu tramvaiul, conform RATB.
Pe linia lui 41, la data inaugurării, circulau 27 de garnituri de tramvai, de tip V3A modernizat.