Zece copii au ajuns la spital, după ce un coleg le-a dat să mănânce „pufarine”

Publicat: 09 06. 2015, 10:11

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Călărași, medicul Laurian Ioniță, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că, luni, zece copii cu vârste de nouă și zece ani au fost aduși la unitatea de primiri urgențe a spitalului, cei zece fiind intoxicați cu o substanță necunoscută, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Toți au fost internați la secția de pediatrie a unității sanitare, pentru analize și supraveghere, iar luni seară erau în afara oricărui pericol.

Profesorul Tudor Constantin, de la Inspectoratul Școlar Județean Călărași, a declarat pentru MEDIAFAX că cei zece copii sunt elevi în clasa a treia ai școlii „Nicolae Titulescu”, din municipiul Călărași, cea mai mare școală gimnazială din județ. Ei au ajuns la spital în condițiile în care luni, în timpul unei pauze, învățătoarea a observat cum unul dintre elevi își servește colegii cu mâncare dintr-o pungă. În momentul în care a verificat ce se află în punga din care copilul le dădea să mănânce colegilor săi, cadrul didactic a avut suspiciuni că în pungă nu erau pufarine, cum spunea elevul, ci otravă pentru șobolani.

Femeia a anunțat conducerea școlii, iar copiii au fost duși de urgență la spital cu mașinile directorului și alte altor angajați ai unității de învățământ. Unii dintre ei au fost externați încă de luni seară, ceilalți fiind lăsați să plece din spital în cursul zilei de marți.

Inspectoratul Școlar Călărași a cerut efectuarea unei cercetări, dar și a unei campanii de informare în rândul elevilor în urma acestui incident.