Prima pagină » Știri » Zece femei de la o fabrică de confecții din Calafat, intoxicate cu insecticid. Săptămâna trecută, 67 de angajate ale aceleiași fabrici au ajuns la spital

Zece femei de la o fabrică de confecții din Calafat, intoxicate cu insecticid. Săptămâna trecută, 67 de angajate ale aceleiași fabrici au ajuns la spital

Zece femei de la o fabrică de confecții din Calafat au fost transportate la spital, marți dimineață, după ce s-au simțit rău, cel mai probabil, din cauză că au inhalat insecticid folosit la dezinsecție, la câteva zile după ce la aceeași unitate 67 de femei au ajuns la spital din aceeași cauză.

Zece femei de la o fabrică de confecții din Calafat au fost transportate la spital, marți dimineață, după ce s-au simțit rău, cel mai probabil, din cauză că au inhalat insecticid folosit la dezinsecție, la câteva zile după ce la aceeași unitate 67 de femei au ajuns la spital din aceeași cauză.

Femeile au solicitat intervenția ambulanței după ce au intrat marți dimineață în fabrică și au început să se simtă rău, acuzând o stare de amețeală. Imediat, angajatorul a suspendat activitatea în fabrică până când se va stabili cantitatea de noxe din interior, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La ora actuală, cele zece femei au fost transportate la spital, unde se află sub supravegherea medicilor.

„Femeilor li s-au acordat îngrijiri medicale, ele se află în acest moment în monitorizare, iar starea lor este momentan stabilă”, a declarat Mihai Litră, purtătorul de cuvânt al Spitalului Calafat.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj a trimis o echipă la fabrica respectivă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul.

„Inspectorii ITM sunt la fața locului, se colaborează cu reprezentanții fabricii, care au decis să suspende pe parcursul zilei de astăzi (n.r. – marți) activitatea pentru a permite organelor abilitate să măsoare nivelul de noxe”, a declarat Cătălin Mohora, inspector șef ITM Dolj.

Vineri dimineață, 67 de femei de la aceeași fabrică au ajuns la spital după ce s-au intoxicat, cel mai probabil, cu insecticidul pe care reprezentanții fabricii l-au folosit joi seară în fabrică. Șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj, Cătălin Mohora, declara că joi seară hala în care lucrează femeile a fost dezinfectată cu anumite substanțe, iar pe parcursul nopții spațiul respectiv a rămas închis, fiind aerisit doar vineri dimineață, timp de o oră, înainte ca angajatele să ajungă la serviciu.

Toate femeile care s-au intoxicat atunci au fost externate după mai puțin de 20 de ore de la momentul internării întrucât starea lor de sănătate s-a ameliorat. Angajatorul nu a primit încă nicio sancțiune, dar riscă amenzi între 4.000 și 8.000 de lei.

Directorul fabricii de confecții, Marian Păsat, a declarat că pentru dezinsecția halei în care lucrau femeile s-a folosit insecticid, susținând că nu toate angajatele au dezvoltat reacții adverse de la substanța respectivă și că mai degrabă ar fi fost vorba despre o reacție de panică în momentul în care au văzut că unele muncitoare se simt rău.

„Noi am folosit începând cu ora 18.00, seara trecută, un insecticid de la o firmă nemțească împotriva muștelor și țânțarilor. Azi dimineață s-au prezentat aproximativ 500 de persoane la muncă. Dintre acestea doar câteva au avut o stare de rău, iar celelalte s-au speriat mai mult că au văzut colegele că se simt rău. Am anunțat Serviciul de Ambulanță de la Calafat și 67 de persoane au fost transportate pentru îngrijiri medicale. Am folosit angajații noștri pentru răspândirea insecticidului și pe prospectul acestuia nu se spunea nimic că trebuie ferit contactul cu oamenii pentru un anumit interval. Am intrat și eu de dimineață în fabrică și chiar înainte de venirea femeilor încăperile au fost aerisite prin deschiderea ușilor”, declara Marian Păsat.

O echipă de inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj a mers la fabrica de textile pentru a investiga modul în care s-a făcut dezinsecția.

Patronul fabricii de confecții din Calafat este italian. Fabrica, Maglierie Cristian Impex SRL, a fost construită în 1997 și are 1.280 de angajați.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate