Zece fete, racolate prin metoda „Loverboy” și duse la prostituție în Germania și Belgia
Potrivit DIICOT, procurorii din Călărași și polițiștii au făcut joi opt percheziții în Călărași și Brăila, la locuințele a 5 suspecți într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.
Mai multe persoane sunt bănuite că au format, începând cu anul 2016, în Călărași și Brăila, un grup infracțional organizat, ai cărui membrii au racolat mai multor tinere pentru plasarea acestora pe piețele de prostituție din Germania și Belgia, precum și al obținerii unor foloase materiale substanțiale din activitățile de prostituție desfășurate de acestea.
Gruparea infracțională a reușit să exploateze 10 tinere care au practicat prostituția în beneficiul membrilor săi, transferând în țară, prin sistemele de transfer rapid, suma de aproximativ 333.742 euro, bani obținuți din aceste activități.
Potrivit IGPR, din cercetări a reieșit că suspecții au racolat fetele prin metoda „Loverboy” și le-au convins să meargă în străinătate să practice prostituția, aparent în beneficiul relației de cuplu și al unui viitor împreună mai prosper.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost ridicate telefoane mobile, cartele telefonice, înscrisuri, acte de proprietate, sume de bani și bijuterii din aur.
La sediul DIICOT vor fi audiate 86 de persoane.